Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB) - Filiala Bucureşti a scos de sub tipar publicaţia „Mesager bucovinean”, revistă de cultură pentru bucovinenii de pretutindeni, într-o formulă care reuneşte numerele 1-20, pentru anii 2009-2013.
Revista, care păstrează în caseta redacţională numele regretatului director onorific col. prof. George Galan, îl are ca director/coordonator de proiect pe prof. univ. dr. Niculae Pomohaci, care, împreună cu redactorul-şef Ştefan Hostiuc şi cu un remarcabil colegiu de redacţie, a editat acest număr multiplu, care marchează cei 150 de ani de activitate ai societăţii.
În revista care reproduce „Raportul de activitate” prezentat de preşedintele Mircea Irimescu în Adunarea Generală din data de 26 mai 2012 (raport încheiat cu îndemnul „La 150 de ani de activitate, în linia bogatei sale tradiţii, SCLRB îşi cheamă membrii la hărnicie şi modestie, la voluntariat, generozitate şi dărnicie faţă de Societate şi de comunitatea românească din Bucovina”), semnează Ştefan Hostic, Dumitru Balan, Veronica Ioniţă, Gheorghe Dolinski, Lucia Olaru Nenati, Iluţă Condrea, Micu Cernucean, Ştefan Rotaru, Maria Toacă, Arcadie Suceveanu, Pavel Ţugui, Ştefan Purici, acad. Dimitrie Vatamaniuc, Doru Bucovineanu, Daniel Nandriş, Leon Buburuzan, Liviu Rusu, Nina Cionca, Grigore Gherman, Mihai Prepeliţă, Anna Baloş, Antoaneta Lucaşciuc, Dolin Gheorghe, Corneliu Grigorovici, Elena şi Ioan Ungureanu, Alexandru Ciupac, Radu Ilaş, Ion Gherman, Nicolai Pomohaci, Constantin Bîndiu, dar şi regretaţii Emilian Drehuţă, Casian Lucaşciuc, Viorica Panaitescu şi George Galan. Sunt 150 de pagini de memorie, istorie şi actualitate bucovinenă.
Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB) - Filiala Bucureşti a scos de sub tipar publicaţia „Mesager bucovinean”, revistă de cultură pentru bucovinenii de pretutinden