Compania SOCAR România inaugurează, astăzi, o nouă staţie multifuncţională, în oraşul Piatra Neamţ, informează un comunicat de presă.
Innvestiţia realizată a fost de peste un milion de euro. Prin această nouă deschidere, compania deţine în prezent, în zona de nord-est a ţării, o reţea de 15 staţii de alimentare.
" SOCAR a investit până în acest moment peste 22 de miloane de euro în reţeaua de retail din nord-estul ţării şi a ajuns la un aparat format din 235 de angajaţi. Deschiderea staţiei de la Piatra Neamţ este rezultatul dinamicii companiei noastre în zona Moldovei şi a implicării SOCAR în economia României prin investiţii masive în economia locală. Vom dezvolta în continuare reţeaua de benzinării din nord-estul ţării, cu puncte de alimentare stabilite la Roman, Focşani, Buzău, Adjud, Bacău. La Piatra Neamţ intenţionăm ca anul acesta să deschidem a doua staţie, sub brandul SOCAR", a declarat Hamza Karimov, CEO SOCAR România.
F. A. Compania SOCAR România inaugurează, astăzi, o nouă staţie multifuncţională, în oraşul Piatra Neamţ, informează un comunicat de presă.
Innvestiţia realizată a fost de peste un milion de euro. Prin această nouă deschidere, compania deţine în prezent, în zona de nord-est a ţării, o reţea de 15 staţii de alimentare.
" SOCAR a investit până în acest moment peste 22 de miloane de euro în reţeaua de retail din nord-estul ţării şi a ajuns la un aparat format din 235 de angajaţi. Deschiderea staţiei de la Piatra Neamţ este rezultatul dinamicii companiei noastre în zona Moldovei şi a implicării SOCAR în economia României prin investiţii masive în economia locală. Vom dezvolta în continuare reţeaua de benzinării din nord-estul ţării, cu puncte de alimentare stabilite la Roman, Focşani, Buzău, Adjud, Bacău. La Piatra Neamţ intenţionăm ca anul acesta să deschidem a doua staţie, sub brandul SOCAR", a declarat Hamza Karim