Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Detalii incendiare despre primii opt ani din viaţa vedetei

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 3 iulie 2013 ·

Roxana Ionescu a vorbit într-un interviu acordat Antena 2 despre primii opt ani de viaţă petrecuţi în Gorj, în localitatea Bustuchin, acolo unde locuieşte bunica sa. Desigur au fost opt ani frumoşi în care a învăţat multe lucruri despre viaţă, lucruri care au ajutat-o mai târziu. Nu i-a fost ruşine să recunoască faptul că bunica o trimitea cu vacile sau că nu îi plăcea nimic din ce era în Capitală, pentru că nimic nu semăna cu colţul de Rai de la bunica ei.

A crescut la ţară, într-o căsuţă modestă alături de oameni simpli care au învăţat-o lucruri fundamentale despre viaţă. Este vorba de Roxana Ionescu, frumoasa blondă care a vorbit într-un interviu acordat Antena 2 despre copilăria de la Bustuchin. A învăţat de la bunica să facă goblen şi recunoaşte că făcea şi treburile oamenilor mari, spre exemplu mergea cu vitele. „M-a învăţat să fac şi goblen, făceam şi treburi de oameni mai mari, mă trimiteau cu vacile, mergeam în gaşcă mai mare şi îmi plăcea. Când eram mică nu suportam să merg în Bucureşti şi mereu mă întorceam la ţară, la bunica mea. Mergeam în vacanţa de vară acolo. Mergeam mai mereu la Gorj dar am început la un moment dat să merg şi la bunicii din partea tatălui, aici mai aproape”, a spus Roxana Ionescu. Bunica i-a fost ca o mamă şi recunoaşte că se întoarce la Bustuchin cu drag ori de câte ori are ocazia. „La şapte luni m-a luat bunica şi m-a crescut la ţară. Am crescut în braţele ei. La şapte luni părinţii mei neavând posibilităţi financiare să mă crească la Bucureşti, ei munceau în schimburi, au decis să mă lase la bunica, unde am crescut până la opt ani. Bunica mea mă alinta cu « fata mea ». O consideram pe bunica mea mamă pentru că îmi vedeam părinţii foarte rar, veneau o dată la trei luni poate. Grădiniţa am făcut-o tot la ţară”, a spus Roxana. Cât despre viaţa la Capitală, vedeta spune că în primii ani de viaţă nici nu vroia să audă de Bucu

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 38 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 42 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un clujean a descoperit o insectă strivită în punga de făină, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Adevarul acum 2 ore
Un clujean a avut o surpriză neplăcută după ce a cumpărat făină dintr-un supermarket din Cluj, găsind o insectă strivită între pereții pungii. Incidentul, descris pe rețelele de socializare cu umor amar, a stârnit o serie de reacții din partea altor

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 36 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 5 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 3 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construcţiei creşelor noi

Mediafax acum 2 ore
„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°