Deşi trebuiau să ajungă luni în Slovenia la Dravograd, se pare că timişorenii şi-au schimbat planurile din mers. ACS Poli s-a cazat până la urmă în orăşelul austriac Sankt Vein an der Glan. De asemenea testul de marţi cu Dinamo Zagreb a fost anulat.
Oraşul din Austria în care îşi va desfăşura nou promovata timişoreană cantonamentul se află în aceeaşi regiune istorică, Carinthia, în care se află şi Dravograd din Slovenia – locaţia anunţată iniţial pentru stagiul centralizat, şi aproape de Klagenfurt. Sankt Veit an der Glan e de mărimea Sânnicolaului Mare, cu o populaţie de 12.603 locuitori, şi are o istorie bogată, amintidu-se de el încă din timpuri carolingiene. A fost capitală de regiune până în secolul al XVI-lea şi e denumit la fel ca Timişoara – Oraşul florilor.
Timişorenii sunt cazaţi la Hotel Fuchspalast, un stabiliment de patru stele cu decoraţiuni speciale. Pe lângă camerele în culori diferite, la preţul standard sunt incluse televiziunea prin satelit şi minibarul. De asemenea la opţiuni extra figurează sauna finlandeză, duşurile cu masaj şi tratamentele Shiatsu. Amical anulat
Bănăţenii trebuiau să joace marţi cu deţinătorii titlului din Croaţia însă jocul s-a anulat. Dinamo Zagreb trezeşte amintiri diferite. În sezonul 2009-2010 de Europa League, suporterii croaţi au făcut haos la Timişoara iar echipa lor s-a impus cu 3-0 pe teren. În retur, într-un joc cu porţile închise vechea Poli obţinea primul succes pe teren străin în Europa, scor 2-1 (marcatori Bucur şi Goga).
În mod normal ACS Poli va disputa trei sau patru jocuri în stagiul austriac. Iniţial au mai fost anunţaţi ca adversi Karpaty Lvov (6 iulie şi Udinese (11.07).
C. B.
Foto (sus): Facebook/Florin Nanu
Foto (jos, oraşul Sankt Vein an der Glan): W. Hammerschlag
Deşi trebuiau să ajungă luni în Slovenia la Dravograd, se pare că timişorenii