Confederaţia Patronală din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România – CONPIROM – anunţă că a constatat „cu surprindere“ că pe lângă creşterile de preţ ale gazelornaturale din producţia internă au fost majorate şi tarifele de transport. Aceste tarife au urcat de la 87,1 la 102,6 lei/1.000 mc.
„Menţionăm că de la începutul anului 2013 tariful pentru serviciile de transport a mai fost majorat odată, cu 6% de la 1 aprilie 2013. Astfel că, în prezent, pentru producătorii industriali care sunt alimentaţi din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale tariful mediu pentru serviciile de transport este de
circa 102,6 lei/1.000 mc - circa 9,7 lei/MWh“, se arată în comunicatul CONPIROM.
În Monitorul Oficial a apărut sâmbătă
Această creştere a tarifelor de transport ale gazelor „a fost comunicată în Monitorul Oficial într-o zi nelucrătoare, respectiv sâmbătă, 29.06.2013, cu două zile înainte de începerea lunii de consum“.
Potrivit CONPIROM, măsura de majorare reprezintă „încă o lovitură pe care o primesc consumatorii industriali“.
"Toate acestea întregesc imaginea presiunii la care sunt supuşi consumatorii noncasnici (industriali) şi condiţiile dificile în care îşi desfăşoară activitatea de producţie aproape toată industria prelucrătoare din România“, conchide confederaţia industriaşilor.