La un an de la primul mandat, primarul comunei Bahna, Liviu Cristian Ploșniță, se consideră mulțumit. În această perioadă, el a reușit, conform propriilor declarații, să mențină în stare de funcționare drumurile comunale și sătești din întreaga comună. Pentru asfaltarea a două tronsoane din drumurile comunale 298 C și 272 C, ce însumează 962 de metri, autoritățile locale au întocmit un proiect ce a fost deja depus la Ministerul Dezvoltării. Și proiectul de alimentare cu apă și de canalizare a satului Bahna, în valoare de 2.024.361 de lei, a fost depus pentru finanțare la Ministerul Mediului. Înființarea rețelei de apă în satul Bahna va completa sistemul de alimentare ce funcționează în două sate ale comunei încă din perioada comunistă. Recent, autoritățile locale au finalizat și o parcare de 20 de locuri, în centrul satului de reședință.
Primarul Liviu Ploșniță consideră că “moștenirea” primită de la fosta conducere a administrației a fost principalul obstacol de care a avut parte în primul an de mandat. “Datoriile pe care fosta conducere a administrației le-a lăsat după alegeri nu mi-au mai permis să pun în aplicare ceea ce îmi propusesem. Pe de altă parte, comuna noastră este situată la mare depărtare de oraș și nu prea suntem luați în calcul atunci când avem probleme”, este de părere primarul Ploșniță.
Dacă bugetul local ar fi fost mai generos, atunci primarul comunei Bahna ar fi bifat la realizări reabilitarea unei vechi clădiri pentru sediul administrativ. “Vrem să descongestionăm activitatea din primărie și, pentru aceasta, avem nevoie de un spațiu în care să funcționeze serviciul pentru situații de urgență, asistența socială și Poșta”, a precizat primarul comunei Bahna.
Totodată, cele două școli mari din comună – din Bahna și Izvoare – au nevoie de o grădiniță, dar și de împrejmuiri noi. “Avem un proiect depus de câțiva ani prin Inspectorat