BACALAUREAT 2013Aproximativ 20 la sută dintre candidaţii care susţin examenul de bacalaureat la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" ar fi dat între 300 şi 600 de euro pentru examene, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, ca să poată avea în sală supraveghetori permisivi, care să le permită să copieze sau să le spună rezolvările la subiecte, unii dintre elevi au dat între 300 şi 600 de euro. Din totalul candidaţilor care susţin bacalaureatul la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", 20 la sută ar fi dat aceste sume de bani.
Peste o sută de elevi care susţin bacalaureatul la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au dat câte 100 de lei înaintea probelor scrise, sub forma unor cheltuieli de protocol, suma strânsă fiind de peste 10.000 de lei, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX avocatul fostei directoare a liceului. Potrivit avocarului, fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, Costica Vărzaru, a dat o declaraţie substanţială în faţa anchetatorilor, în care a avut o atitudine de recunoaştere parţială a acuzaţiei care i se aduce. Acesta nu a dorit să ofere alte detalii referitor la declaraţia clientei sale, dar a arătat că peste o sută de elevi au dat câte 100 de lei, sub pretextul strângerii unui fond de protocol pentru comisia de examen.
Avocatul a precizat că un candidat a dat 600 de euro, însă acesta a fost un caz izolat, sumele date de ceilalţi fiind mult mai mici, respectiv de câte o sută de lei.
În urma percheziţiei făcute la locuinţa Costicăi Vărzaru, au fost ridicate diverse cadouri, bunuri şi sume de bani, însă acestea nu pot trezi suspiciuni, întrucât au valori reduse, a adăugat avocatul.
Fosta directoare de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" Costica Vărzaru a luat bani de la elevi înscrişi la bacalaureat, intervenind să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori "per