Trei noi puncte de lucru pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice vor fi deschise, miercuri, în sectoarele 1, 5 şi 6 ale Capitalei, a informat Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.
Astfel, Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple va avea noi puncte de lucru: în Piaţa Amzei nr. 13 (sectorul 1), str. Constantin Miculescu nr. 14-16 (sectorul 5), şos. Virtuţii nr. 1-3 (sectorul 6).
În Piaţa Amzei nr. 13 vor funcţiona şase ghişee pentru primirea cererilor, două ghişee pentru eliberarea paşapoartelor şi unul de relaţii cu publicul, iar în str. Constantin Miculescu nr. 14-16 şi în şos. Virtuţii nr. 1-3 câte un ghişeu pentru primirea cererilor de eliberare a paşapoartelor, la care se va efectua şi eliberarea acestora.
Punctele de lucru vor funcţiona zilnic, de luni până vineri, între orele 8,30 - 16,30.
Eliberarea paşapoartelor se va face la punctul de lucru la care a fost depusă cererea, cu excepţia situaţiilor în care se optează - la momentul depunerii acesteia - pentru emiterea acestuia la sediul altui serviciu de paşapoarte ori a unui oficiu consular român din străinătate.
Începând cu 3 iulie, ghişeele de primire pentru eliberarea paşapoartelor din str. Nicolae Iorga nr. 27 (sectorul 1) îşi încetează activitatea, rămânând deschis doar un ghişeu pentru eliberarea paşapoartelor pentru care au fost depuse cereri anterior acestei date.
Cuvinte cheie:pasapoarte, noi puncte, program, adrese
Trei noi puncte de lucru pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice vor fi deschise, miercuri, în sectoarele 1, 5 şi 6 ale Capitalei, a informat Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.
Astfel, Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple va avea noi puncte de lucru: în Piaţa Amzei nr. 13 (sectorul