Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modificarea Constitutiei, o noua aberatie: presa, sub control parlamentar!

Publicat in Reporter Virtual, marți 2 iulie 2013 ·

Proiectul de modificare a Constitutiei aflat in dezbaterea Parlamentului scoate la iveala aberatii care lovesc si lumea presei, nu doar spatiul politic. Spre exemplu, o analiza a Consiliului Legislativ intrata in posesia Agentiei Mediafax dezvaluie ca in textul de modificare a Constitutiei figureaza o prevedere care, daca va ramane asa in forma finala, va baga sub control parlamentar si agentiile private de presa, nu doar cele publice!

“Semnalăm că din redactarea propusă rezultă că sunt supuse controlului parlamentar toate agenţiile de presă, nu doar cele publice. Este necesară, de aceea, reanalizarea textului şi reformularea corespunzătoare a acestuia”, se arată în observatiile facute de Consiliul Legislativ.

Altfel spus, daca sesizarea Consiliului Legislativ nu va fi luata in calcul de Crin Antonescu, seful comisiei pentru modificarea Constitutiei, e posibil ca pe viitor, dupa ce va fi modificata Constitutia, sefii Agentiei de presa Mediafax (entitate privata, parte a grupului MediaPro) sa fie chemati sa dea socoteala parlamentarilor pentru stirile de fluxurile proprii!

In plus, Mediafax dar ai alte “agentii de presa” private s-ar putea gasi in situatia sa puna la dispozitia partidelor spatiu de emisie dupa modelul tristei emisiuni de la Radio Romania Actualitati – “Antena Partidelor Parlamentare”. De ce? Pentru ca o prevedere din proiectul de revizuire a Constituţiei pentru articolul 31, alineatul 5 menţionează: “Serviciile publice de radio, de televiziune şi agenţiile de presă sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului de antenă. Organizarea acestor servicii şi agenţii de presă, precum şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică”.

Consiliul Legislativ mai sugerează, printre altele, Parlamentului “să se reanalizeze dacă ar fi mai indicat ca

Articolul in Reporter Virtual >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 55 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 48 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°