Fostul poliţist Cristian Cioacă a fost condamnat la 22 de ani de închisoare în dosarul în care este judecat pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în decurs de 30 de zile.
Cioacă a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, respectiv 21 de ani de închisoare pentru omor, la care se adaugă un spor de pedeapsă de un an, precum şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte.
La termenul final al acestui proces, au fost audiaţi ultimii martori la tribunalul Argeş, iar avocata lui Cioacă l-a recuzat din nou pe judecătorul fondului, Gheorghe Neacşu, pe care l-a acuzat de lipsă de imparţialitate.
Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat pe 30 ianuarie.
Citeşte şi Avocata lui Cioacă a depus o înregistrare cu vocea Elodiei la dosar, pentru audierea unui martor
Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
Procurorii arată în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, "pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia".
Ulterior, Cioacă a dus trupul soţiei sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai uşor.
Citeşte şi Avocata lui Cioacă: Elodia a fost căutată de procurori în baza informaţiilor de la clarvăzătoare
"Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanţei în Dubai, precum şi perdeaua de duş din