Cel mai serios club din Timişoara, din toate punctele de vedere din ultimii ani este de departe RCM Timişoara. Responsabilii clubului ştiu să-şi atragă sponsori, colaborează şi cu autorităţile, au un marketing bun, echipa tehnică este excepţională iar formaţia – campioană. Nu degeaba, în Timişoara începe să se vorbească limba “rugby-ului”, iar obiectivele sunt ca întotdeauna îndrăzneţe, dar mai ales realizabile.
„Este un lucru de bun augur relaţia cu autorităţile, Consiliul Judeţean şi primăria sunt dispuşi să vină alături de noi. Dorinţa noastră este să ajungem în situaţia în care marea parte a fondurilor să fie asigurată din bani privaţi, iar banii publici să ajungă la 20 – 25% din totalul bugetului”, a explicat Dan Dinu, vicepreşedintele clubului şi unul dintre principalii investitori, care a spus că obiectivul pentru acest sezon sunt câştigarea Superligii şi a Cupei României.
Astăzi clubul a semnat un contract de sponsorizare cu o companie solidă, distribuitoare de camioane, EVW Holding. “Este o mândrie să fim asociaţi cu un club ca RCM Timişoara, care reprezintă o echipă campioană, o echipă de forţă. Am semnat acest contract pe trei ani şi datorită prieteniei cu Dan Dinu, dar şi pentru componenta socială, vrem să creştem popularitatea acestui minunat sport în România şi vrem să atragem la teren copii care să practice acest sport”, a spus Gabriel Stanciu, directorul pe România al companiei amintite. Întăriri din Pacific
După cum am mai scris, a revenit puternicul centru de 22 de ani Ben Tuiatua, care a pus umărul la câştigarea campionatului anul trecut, iar alături de el a venit şi experimentatul Sosene Anesi, sportiv ce a bifat prezenţe şi în echipa mare a Noii Zeelande, dar şi în formaţia naţională de rugby în 7. „Sunt aici să pun osul şi voi da 100% pentru a ajuta echipa. Eu cred că este o excelentă oportunitate pentru mine, pot învăța mult