Alexandru Dabija este unul dintre regizorii iubiţi de publicul braşovean. Spectacolele montate aici (dintre care „Fraţii“ de Sebastian Barry sau „Aşteptându-l pe Godot“ de Samuel Beckett) au ţinut afişul teatrului ani buni.

„Dabija e dificil de portretizat nu pentru că n-ar fi fotogenic, ci pentru că, atunci când îl cunoşti niţel, realizezi (cu uimire dacă nu ştiai, o dată în plus dacă ştiai) că simplitatea este cea mai complicată dintre elaborări, tocmai pentru că nu i se vede… elaborarea, şi-n natură, şi-n viaţa socială, şi-n artă“, spune Miruna Runcanu, autoarea volumului recent apărut: „Habar n-am în oraşul teatrului. Universul spectacolelor lui Alexandru Dabija“ (editat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu“).

Spectacolul pleacă de la o dramatizare, realizată de Niculae Urs, a povestirii “Marfa vie” de A.P. Cehov, publicată în 1882. Este una dintre lucrările de tinereţe ale autorului, înainte de a scrie piesele care i-au adus notorietate şi ca dramaturg.

Trei actori talentaţi ai Teatrului braşovean, care ar trebui să fie bine cunoscuţi la nivel naţional, Marius Cordos, Iulia Popescu şi Demis Muraru, interpretează cele trei personaje din spectacol: Soţul, Soţia şi, respectiv, Doctorul. Actorii se înţeleg bine, limbajul scenic îi uneşte. Doctorul este amantul, care, îndrăgostit, îi cere soţului amantei sale să i-o dea pe bani, să renunţe la ea, căci se iubesc. Şi Soţul îşi iubeşte Soţia, numai că ea s-a plictisit în cuibul conjugal, căutând aventura. După ce o vinde şi ea pleacă fericită cu Doctorul, soţul îmbogăţit rămâne cu băieţelul lor. Plictiseala însă o face pe femeie, la noul loc de trai, în Crimeea, să tragă cu ochiul peste drum, unde tocmai s-a mutat un locatar, aflat în plină distracţie cu tinere franţuzoaice. Actriţa Iulia Popescu îşi prezintă personajul cu fragilitatea femeii îndrăgostite, pasionată de teatru, şi cu duritatea femeii