Artiştii şi-au exprimat condolenţele pentru că femeia de 31 de ani a murit într-un accident pe care spectatorii l-au interpretat iniţial ca un moment coregrafic.
„Am inima frântă. Cu umilinţă şi respect, ne-am dat seama că artiştii noştri sunt extraordinari. Scopul nostru acum este să ne susţinem unii pe ceilalţi ca o adevărată familie“, a declarat Guy Laliberte, fondatorul Cirque du Soleil, despre tragedia petrecută sâmbătă seara.
Potrivit purtătorului de cuvânt Renee-Claude Menard, reprezentanţii OSHA (Occupational Safety and Health Administration) investighează cauzele accidentului. Sarah „Sassoon” Guyard-Guillot (31 de ani), era suspendată în cabluri la o înălţime de 15 metri când accidentul s-a produs. Câteva secunde mai târziu, muzica s-a oprit, iar colegii ei au început să ţipe, însă cei aflaţi în public au crezut că strigătele fac parte din scenariul de la circ.
„Guyard-Guillot era ridicată deasupra scenei şi brusc s-a prăbuşit. Îniţial, foarte mulţi oameni din audienţă au crezut că asta a făcut parte din jocul coregrafic, dar apoi au auzit strigătele, gemetele femeii care plângea pe scenă“, a declarat pentru cotidianul „The Sun“ Dan Mosqueda, un spectator care a vizionat spectacolul„ Ka“
Accidentul de sâmbătă, care marchează primul incident fatal din istoria celor 29 de ani de spectacole Cirque Du Soleil, s-a petrecut în timpul scenei „Bătăliei Finale” din numărul de spectacol „Ka”.