Edward Snowden, fostul consultant american refugiat într-un aeroport din Moscova şi căutat de Washington pentru spionaj, a renunţat, potrivit Kremlinului, să mai rămână în Rusia, iar până marţi dimineaţa nu a primit niciun răspuns pozitiv din partea altor 20 de ţări de la care a cerut azil politic, relatează AFP.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că fostul consultant IT şi-a retras cererea de azil politic în Rusia, depusă duminică în numele său de către Sarah Harrisson, o britanică angajată la WikiLeaks care îl însoţeşte pe tânăr din momentul plecării din Hong Kong, la 23 iunie.
"Aflând, ieri, care este poziţia lui (Vladimir) Putin privind condiţiile necesare pentru a rămâne în Rusia, el a renunţat la cererea sa", a declarat Dmitri Peskov.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat luni că Snowden, aflat din data de 23 iunie în zona de tranzit a aeroportului Moscova-Şeremetievo, poate să rămână în Rusia doar dacă încetează "activităţile care afectează" Statele Unite.
"Considerându-se un apărător al drepturilor omului, el nu a manifestat intenţia de a-şi înceta activităţile. Din acest motiv trebuie să aleagă o ţară unde să plece", a adăugat el.
Fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), aflat la originiea unor dezvăluiri despre programul american secret de supraveghere a comunicaţiilor la nivel mondial, a permis publicarea unor informaţii noi despre spionarea comunicaţiilor Uniunii Europene (UE), provocând furia europenilor şi ameninţând blocarea negocierilor comerciale dintre UE şi Statele Unite.
Luni, site-ul WikiLeaks a anunţat că tânărul a depus cereri de azil politic în 21 de ţări, între care Rusia, Islanda, Ecuador, Cuba, Venezuela, Brazilia, India, China, Germania şi Franţa.
Norvegia a confirmat că a primit o cerere luni seara, în timp ce Ministerul francez de Extern