Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soprana Angela Gheorghiu, SNOPITĂ ÎN BĂTAIE de fostul soţ

Publicat in Romania TV, marți 2 iulie 2013 ·

Cea mai faimoasă cântăreaţă de operă din lume, soprana Angela Gheorghiu, a declarat într-un interviu acordat publicaţiei britanice "The Independent" că a fost victima violenţei domestice în timpul căsătoriei cu tenorul Roberto Alagna.

Soprana Angela Gheorghiu a povestit că Roberto Alagna a lovit-o, atât de faţă cu familia lui, cât şi cu propria ei familie, potrivit Agerpres.

Atunci când soprana s-a căsătorit cu tenorul franco-sicilian în 1996, povestea lor de dragoste a fost cel mai fierbinte subiect din lumea operei. Cei doi au cântat împreună pe tot globul şi au făcut numeroase înregistrări. Deşi a fost un parteneriat furtunos încă de la început, cu accese de isterie şi numeroase anulări, pentru o lungă perioadă de timp, romantismul a eclipsat orice altceva.

Toate acestea au ajuns acum la final. La începutul anului 2013, Angela Gheorghiu a venit în România pentru a obţine divorţul. "Am fost foarte drăguţă cu Roberto în această privinţă, pentru că altfel, în Franţa (unde locuieşte acesta) ar fi fost o mare problemă pentru el", a declarat soprana.

"În România am vrut ca divorţul să aibă loc în cel mai rapid mod posibil: semnezi câteva hârtii şi ciao, arrivederci. Chiar nu am mai vrut să continui o relaţie cu acest tip de persoană", a explicat artista.

"Sunt lucruri în viaţă pe care le accepţi de la bărbatul tău, dar nu am vrut să continui să trăiesc cu ideea că acest om este violent. Basta! Am spus totul, am făcut totul, până în ultima clipă: mi-am spus că nu este adevărat, nu pot accepta. OK, acum accept, deci basta. O astfel persoană nu se va mai schimba niciodată", a adăugat ea.

"El a fost de fapt violent, atât în prezenţa familiei mele cât şi a familiei sale. Am trăit aşa. Este cea mai neagră pagină a vieţii mele. Am spus de ani de zile că nu pot să cred, că va fi bine. Îţi spui asta tot timpul. Dar este ca o boală.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump și Melania vor merge la funeraliile Papei Francisc. Când va avea loc înmormântarea

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că el și prima doamnă, Melania Trump, vor călători la Roma pentru a participa la înmormântarea Papei Francisc, transmite USA Today. „Melania și cu mine vom merge la înmormântarea Papei Francisc, la Roma”, a

Cutremur cu magnitudinea 4, produs în Vrancea

Libertatea acum 4 ore
Un cutremur cu magnitidinea 4 s-a produs, luni seară, în judeţul Vrancea. Anterior, în judeţul Buzău a avut loc un seism cu magnitudinea 3,6.

VIDEO Cătălin Cîrjan, realist după Dinamo - Craiova: „Sunt printre cei mai buni din campionat”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Căpitanul câinilor, Cătălin Cîrjan (22 ani), s-a arătat dezamăgit de prestația formației sale și a recunoscut superioritatea Craiovei.

Motorul unui avion a luat foc înainte de decolare, în Florida. Pasagerii au fost evacuați pe tobogane I VIDEO

Libertatea acum 4 ore
Un incident a avut loc, luni, la Aeroportul Internațional Orlando din Florida. Un avion Delta Air Lines, cu aproape 300 de pasageri la bord, a fost afectat de un incendiu la motor. Potrivit Reuters, Administrația Federală a Aviației (FAA) a anunțat

O fată de 15 ani a MURIT după ce a căzut de pe o trotinetă electrică. Minora era pasageră și stătea în spatele persoanei care o conducea

Gandul acum 6 ore
O adolescentă în vârstă de 15 ani a murit luni, în a doua zi de Paște, după ce a căzut de pe o trotinetă electrică pe raza comunei argeșene Călinești, informează Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Minora era pasageră pe trotinetă, care

„Mormântul trebuie să fie în pământ, simplu, fără decorațiuni speciale”. Ce a scris Papa Francisc în testament

HotNews acum 7 ore
Vaticanul a publicat luni dorințele testamentare ale Papei Francisc privind locul de înmormântare. Suveranul Pontif cere să fie îngropat „în pământ”, într-un mormânt „simplu, fără decoraţiuni speciale”, în Bazilica Papală Santa Maria Maggiore din Ro

Cum va fi vremea în România, în următoarele două săptămâni. Meteorologii au emis prognoza meteo

Libertatea acum 4 ore
Prognoza meteo ne arată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii ANM anunță ce temperaturi vor fi în regiunile din România, în intervalul 21 aprilie- 4 mai 2025.

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc marţi / Până la găsirea unui succesor, Vaticanul va fi administrat de către cardinalul americanul Kevin Joseph Farrell

G4Media acum 6 ore
Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregaţie a cardinalilor care vor gestiona procesul va avea loc marţi, transmite EFE, transmite Agerpres. După ritualul de confirma

Superliga – play-off: Dinamo – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 6 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a întrecut luni seara, în deplasare, scor 2-0, gruparea bucureşteană Dinamo, în ultimul meci al etapei a cincea din play-off-ul Superligii. Craivenii şi-au anunţat intenţiile ofensive încă din primele minute, odată cu

Ministrul Sebastian Burduja - „România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic național“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a transmis că România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic național în această perioadă - prima și a doua zi de Paște. Ministrul a menționat că dincolo de titlurile care au anu

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

14°/23°
joi

13°/24°
vin.

15°/25°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

13°/25°
joi

15°/26°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

mar.

9°/23°
mie.

11°/16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

11°/25°
mie.

11°/22°
joi

11°/20°
vin.

12°/19°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/26°
mie.

13°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/20°