Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti, la 15 februarie 2013, pe care a trimis-o Parlamentului, informează Administraţia Prezidenţială.
În cererea sa, preşedintele Băsescu atrage atenţia asupra faptului că legea supusă reexaminării are 'un caracter individual' şi nu reglementează o relaţie socială generală, ci o prealabilă înţelegere.
'Aşadar, legea supusă reexaminării are un caracter individual, ea fiind concepută nu pentru aplicarea ei la un număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit expres, pentru realizarea tranzacţiei cu The Rompetrol Group N.V., o societate cu sediul în Strawinskylaan 807, Amsterdam, Olanda. Această soluţie legislativă nu reglementează o relaţie socială generală, ci o prealabilă înţelegere, adică un acord de voinţă între The Rompetrol Group N.V. şi Guvern', se arată în cererea preşedintelui Băsescu.
El subliniază că, în situaţia de faţă, stingerea litigiilor respective se putea realiza pe calea unei tranzacţii între Ministerul Finanţelor Publice şi The Rompetrol Group N.V., printr-o hotărâre adoptată de Guvern, potrivit competenţei sale de administrare a proprietăţii statului.
'Totuşi, Guvernul a ales calea unei iniţiative legislative, pe care a depus-o în Parlament. În urma adoptării de către Parlament a proiectului de lege amintit, puterea legislativă a încălcat dispoziţiile articolului 1 alineatul (4) din Constituţia României, deoarece şi-a arogat competenţa de legiferare, cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 600/2005, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1060/26.11.2005 şi prin Decizia nr.