Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Livadă de 4.000 de euro în județul Covasna

Publicat in Covasna Media, marți 2 iulie 2013 ·

Fundaţia Comunitară vrea să câștige fonduri pentru un proiect inedit la „Țara lui Andrei”

Fundația Comunitară Covasna luptă pentru câștigarea unui proiect depus în cadrul concursului de idei „Țara lui Andrei”, prin care dorește înființarea unei livezi de pomi fructiferi în județul nostru. Proiectul a fost depus la Secțiunea Educație și așteaptă cât mai multe voturi, pentru a câștiga cei 4.000 de euro necesari pentru a fi materializat.

Președintele Fundației, Furus Levente, a declarat că se dorește realizarea unei Livezi comunitare, în care ar urma să fie educați 35 de copii cu probleme sociale – în general copii abandonați de către părinți în case de copii, la rude sau la prieteni. 15 dintre acești copii ar urma să provină din mediul rural, iar tinerii ar învăța de fapt ce înseamnă plantarea unui pom fructifer, îngrijirea acestuia spre maturitate, curățarea, strângerea fructelor sau realizarea gemurilor și a compoturilor.

„Este vorba despre o întoarcere la natură, la tradiții și la o ocupație care nouă, celor de peste 35 de ani, nu ne e neapărat străină – pentru că i-am văzut măcar pe bunicii noștri făcând asta. În ziua de azi însă, copiii nu mai știu ce înseamnă această relație cu natura, au impresia că totul se găsește de-a gata în magazine, chiar și unii din mediul rural. Vorbim despre un proiect care e conceput să le arate copiilor tradițiile legate de cultivarea și prelucrarea fructelor, în 80 de ore de educare non-formală extracurriculară, timp de zece luni și care, credem noi, le va dezvolta abilitățile de viață, plus că-i va aduce mai aproape unii de alți”, a explicat Furus Levente.

Furus consideră că în județul nostru problemele sunt cam aceleași, fie că vorbim despre comunități urbane sau rurale – iar una dintre problemele comune este cea a copiilor abandonați care lucrează în străinătate, sunt crescuți de bunici sau alte rude, prov

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Coaliția asigură cvorumul, dar nu votează

Adevarul acum 28 minute
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută și supusă votului luni, 14 iulie, de la ora 15:00, în plenul reunit al Parlamentului. D

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 40 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 57 minute
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

Noroc pentru 4 zodii până pe 31 iulie 2025. Au parte de câștiguri substanțiale

Gandul acum 28 minute
A doua jumătate a lunii iulie 2025 aduce noroc pentru 4 zodii. Acești nativi pot avea parte de câștiguri substanțiale, până pe 31 iulie 2025. Mai mult decât atât, curajul va fi de partea lor, reușind să depășească orice obstacol. Zona profesională v

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°