Milioane de egipteni au ieşit în noaptea de duminică spre luni în stradă, în întreaga ţară, pentru a cere demisia preşedintelui Mohamed Morsi.
Ca şi acum doi ani, atunci când oamenii cereau demisia lui Hosni Mubarak, punctul central al protestelor a fost Piaţa Tahrir din Cairo, care a devenit neîncăpătoare, dar sute de mii de oameni au scandat împotriva liderului islamist al ţării şi în Alexandria sau în alte oraşe.
Manifestaţiile au devenit violente la scurt timp după ce Morsi, care a preluat puterea exact acum un an, şi-a trimis simpatizanţii în stradă, între cele două tabere izbucnind confruntări violente, soldate cu moartea a cinci oameni şi cu rănirea a peste 200.