Unul dintre subiectele de dezbatere, orgolioase din raţiuni de exces de patriotism local, este cel legat de pretenţia Iaşului de fi capitală culturală europeană, prin 2020. Personal, cred că oricum disputa Iaşului e de mult pierdută, indiferent că va câştiga Timişoara sau Cluj-Napoca, oricum e o competiţie de sumă nulă a cărei miză poate face obiectul unei alte abordări analitice, ca studiu de oportunitate şi impact, raport costuri / beneficii şamd.

Pretenţiile orgolioase ale Iaşului, am mai spus, sunt nesusţinute de fapt în realitatea evenimenţială. Să enumerăm câteva argumente exemplificatoare, cu putere de generalizare.

Sediul Filarmonicii „Moldova” este în renovare şi realibilitare cam de prin 1990, lucrări finalizate doar în partea fostei Case Balş şi cu o investiţie cumva blocată din dispute patrimoniale în partea imobilului în care a funcţionat colegiul de fete Notre Dame de Sion. Dincolo de incapacitatea administraţiei locale, muncipală şi judeţeană din Iaşi, de a rezolva amiabil litigiul, oricum în tot acest interval n-au fost destui bani, nici de la ministerul educaţiei, nici de la cel al culturii, fondurile au venit mereu cu ţârâita iar şantierul a stat mai mult în conservare. Cert este că acum, concertele Filarmonicii ieşene se desfăşoară în Sala Teatrului „Luceafărul”, spaţiu proiectat şi gândit pentru un demers dramatic pentru copii şi tineret, nu pentru prestaţia unei orchestre simfonice completă, implicit numeroasă. Sigur, între timp se terminase renovarea şi reabilitarea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” şi ieşenii s-ar fi aşteptat ca, alături de spectacolele dramatice şi ale Operei Naţionale, să-şi fi găsit loc firesc şi concertele vocal-instrumentale ale Filarmonicii Moldova. Ceea ce nu s-a întâmplat, într-o capitală culturală cum se pretinde Iaşul!

S-a întâmplat în schimb ca, în finalul evenimentului Festivalul Internaţion