Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ecologiştii botoşăneni vor să obţină 9% la alegerile europarlamentare

Publicat in BTOnline, marți 2 iulie 2013 ·

News Conducerea Filialei Judeţene a Partidului Ecologist Român şi-a fixat obiectivul pentru alegerile europarlamentare din primăvara anului viitor. Daniel Alexandru, preşedintele PER Botoşani susţine că obiectivul acestei formaţiuni politice este obţinerea unui procent de 9% la alegerile europarlamentare.

Ecologiştii deja au început refacerea organizaţiilor comunale şi orăşeneşti din judeţul Botoşani. Ei îşi propun ca până la finalul acestui an să aibă organizaţii în toate comunele şi oraşele din judeţul Botoşani. “Am demarat acţiunea de a organiza alegeri în 15 organizaţii locale din judeţ pentru că ne dorim să avem organizaţii puternice în mediul rural. Tot în prima şedinţă a Biroului Judeţean al Partidului Ecologist Roman am demarat pregătirea organizaţiilor locale în vederea alegerilor pentru europarlamentare şi am stabilit ca obiectiv un procent de 9%“, a declarat Daniel Alexandru, preşedinte Partidul Ecologist Român.

În plus, liderul PER Botoşani susţine că ecologiştii pot câştiga trei mandate de europarlamentar şi se bazează pe faptul că la nivel european partidele ecologiste încep să aibă tot mai multă susţinere. “Germania are 14 europarlamentari ai Partidului Ecologist iar Franţa 15. Cred că în 2014 România va fi prezentă cu 3 europarlamentari ai Partidului Ecologist Român. Este evoluţia firească a responsabilităţii cetăţeneşti pentru politicile privind mediul inconjurator”, a mai declarat Daniel Alexandru.

News Conducerea Filialei Judeţene a Partidului Ecologist Român şi-a fixat obiectivul pentru alegerile europarlamentare din primăvara anului viitor. Daniel Alexandru, preşedintele PER Botoşani susţine că obiectivul acestei formaţiuni politice este obţinerea unui procent de 9% la alegerile europarlamentare.

Ecologiştii deja au început refacerea organizaţiilor comunale şi orăşeneşti din judeţul Botoşani. Ei îşi propu

Articolul in BTOnline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 2 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum o ora
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 58 minute
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Beans, un motan din Scoția, a dispărut de acasă și a fost găsit la 500 de km distanță: „L-am căutat peste tot”

Libertatea acum 30 minute
Un motan care a dispărut dintr-o casă din Scoţia a fost căutat cu disperare de stăpânii săi, însă nimeni nu s-a gândit unde ar fi putut ajunge felina. Când nu se mai așteptau să îl revadă, soții McBurnie au primit vestea cea mare, relatează North Wa

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 5 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

Parchetul austriac solicită ridicarea imunităţii parlamentare a liderului extremei drepte, Herbert Kickl

Adevarul acum 49 minute
Parchetul austriac cere ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, pentru a-l putea ancheta pentru o presupusă mărturie falsă, a anunţat, joi, Parlamentul austriac.

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Ultima dorință a omului de afaceri, respectată de familie

HotNews acum 2 ore
Ceremonia de înmormântare a lui Silviu Prigoană s-a desfășurat joi, într-un cadru restrâns, așa cum și-a dorit fostul om de afaceri. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, a anunțat familia lui P

Ministrul Economiei: Anul viitor nu vor creşte taxele

G4Media acum 2 ore
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea (PSD), a declarat, joi, la Alba Iulia, că nu vor creşte taxele în 2025, transmite Agerpres. „Eu cred că cel mai important lucru care trebuie spus este că anul viitor nu vor cre

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

vin.

2°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
Timisoara
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/6°