Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Marea Selecție” la Carei și Negrești Oaș

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 2 iulie 2013 ·

Acţiunea ”Marea Selecţie” s-a dovedit un bun prilej de dezvoltare şi afirmare a sportului luptelor, care vine în completarea performanţelor deosebite existente în prezent, printr-o arie mai mare de selecţie, o mediatizare fără precedent, înfiinţarea de noi centre sportive, atragerea unui mare număr de practicanţi ai sportului din rândul tinerilor, o competitivitate la nivel înalt, angrenarea unui număr mai mare de antrenori, instructori, investitori privaţi, ONG-uri şi voluntari, care doresc ca prin sport şi educaţie să contribuie la formarea armonioasă a tinerilor .

Efectele acţiunii “Marea Selecţie” şi ecourile acesteia sunt pozitive prin prisma faptului că a fost readusă în actualitate trânta, care cândva a fost apreciată şi nominalizată ca sport naţional.

Rezultate cu efect imediat au apărut la Carei, unde deja s-au pus bazele unui club sportiv privat, cu recomandarea din partea primarului Eugen Kovacs de a atrage un numar cât mai mare de practicanti ai sportului cu impact social asupra tinerilor si a comunităţii din municipiul Carei, recomandare însuşită de membrii fondatori ai noii asociaţii sportive.

Dintre copiii remarcaţi îi amintim pe următorii : KRAJTZAR TOBIAS, NAGY LEVENTE, FURO ZSANETT, KRISTALY ARIETTA de la Şcoala Gimnazială nr.1 îndrumaţi de prof. Renata Ghiman şi respectiv PATAKI EDINA, BRATT ADRIEN, PATAKI ANDREA, CIOLTEAN LORIN, ROSZKOPF ALEX şi BOGDAN MATE de la Şcoala Gimnazială nr. 3 îndrumaţi de prof. Teodor Mone.

La Negreşti Oaş şi în comunele limitrofe numărul de participanţi a fost chiar mai mare, am beneficiat de sprijinul doamnei primar Aurelia Fedorca şi suntem în curs de perfectare a unei strategii de continuitate.

Dintre copiii remarcaţi îi amintim pe următorii : COSTE IOAN DENIS,

ANTON MARIAN, AVRAM VASILE, DRAGOŞ IOAN, COSTE SIMINA,

PETER REBECA, GAVRĂU FABIANA, MATIAŞ ANDREEA, BOITOR ANAMARI

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 16 minute
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 39 minute
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 30 minute
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum o ora
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 12 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 7 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 11 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Echipa Europei a câştigat Laver Cup

News.ro acum 7 ore
Echipa Europei a câştigat Laver Cup Berlin 2024, după ce Carlos Alcaraz l-a învins pe Taylor Fritz cu 6-2, 7-5, duminică, aducând victoria cu 13-11 la general pe Uber Arena. Este al cincilea titlu Laver Cup pentru Echipa Europei, oferind un moment d

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°