FRAUDĂ BAC 2013. Fosta directoare a liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală a luat bani de la elevii înscrişi pentru susţinerea examenului de bacalaureat, susţin procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit Mediafax.
Citeşte şi FRAUDĂ BAC 2013. NOI percheziţii la "Dimitrie Bolintineanu"
De asemenea, Costica Vărzaru a intervenit să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori "permisivi" şi o comisie care să poată fi influenţată în fraudarea examenului.
Citeşte şi Directoarea Liceului "Bolintineanu", REŢINUTĂ pentru suspiciuni de fraudă la bacalaureat
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, marţi, reţinerea pentru 24 de ore a fostei directoare de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală Costica Vărzaru, cercetată pentru trafic de influenţă.
Procurorii au stabilit că, în perioada mai-iunie, în calitate de director al Liceului Teoretic "Dimitrie Bolintineanu" din Bucureşti, Costica Vărzaru a pretins şi a primit sume de bani de la elevi înscrişi la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2013, pentru a-şi folosi influenţa pe lângă membrii Comisiei de bacalaureat din Centrul de examen al unităţii de învăţământ, astfel încât aceştia "să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu pe parcursul desfăşurării examenului".
"Ulterior, inculpata a şi efectuat demersuri în acest scop, urmărind să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori permisivi, precum şi o comisie care putea fi influenţată în sensul realizării unor fraude în desfăşurarea examenului", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti.
Procurorii cer marţi instanţei Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a Costicăi Vărzaru.
Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost audiaţi luni la Poliţia Capitalei, în