Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cross-ul UAC ediţia I

Publicat in Gazeta de Maramures, marți 2 iulie 2013 ·

Sâmbătă, 22 iunie, a avut loc prima ediţie a competiţiei Cross-ul UAC, organizat în parteneriat cu Clubul Garage Racing.

Un eveniment de excepţie, care a meritat aşteptarea! Pe scurt, aşa poate fi descrisă prima ediţie a „Cross-ului UAC”, care a avut loc sâmbătă 22 iunie, în apropierea „fabricii de avioane” din Dumbrăviţa. Membrii Clubului Garage Racing, în frunte cu preşedintele Zoltan Toth, au ajuns în zonă la primele orele ale dimineţii pentru a stabili traseul şi a instala corturile. De la ora 9 au început să ajungă şi participanţii, pe jos, cu biciclete sau cu autobuzele puse la dispoziţie de UAC Europe şi Asociaţia Nemus, în total, peste 30 de elevi din toată comuna, care au putut să se înscrie la concursul de alergare sau la cel de biciclete, ambele pe grupe de vârstă şi sex. La eveniment a participat şi profesorul de sport din Dumbrăviţa, dar şi profesoara Tarţa Lidia. Copiii au dovedit fair play şi dragoste pentrz sport, iar în final, 30 dintre ei au fost recompensaţi cu premii şi diplome, restul primind diplome de participare, înmânate de Kinga Rădulescu Szabo, directorul de Resurse Umane al UAC Europe.Felicitări tuturor!

Cross fete

1. Ţinte Andrada

2. Costin Andreea

3. Trif Oana

4. Pop Anamaria

5. Dobrican Georgiana

6. Florian Diana

7. Mureşan Andreea

8. Mureşan Roxana

9. Varga Loredana

Cross BĂIEŢI cls. I-IV

1. Ciceu Denis

2. Goje Andrei

3. Varga Cristian

4. Ciocotişan Daniel

5. Rogojan Darius

6. Ardelean Daniel

Cross BĂIEŢI cls. V-VIII

1. Cupşe Marian

2. Costin Andrei

3. Covaci Bogdan

4. Pop Darian

5. Roman Valentin

6. Berinţan Paul

7. Dobrican Costin

8. Lupan Ciprian

Biciclete BĂIEŢI cls. I-IV

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 9 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 4 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 4 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

SuperLiga: „E o umilinţă”. Mirel Rădoi a plecat de la interviu, cu lacrimi în ochi

HotNews acum 45 minute
Mirel Rădoi, antrenorul CS Universitatea Craiova, a părăsit interviul tv de după meciul cu Rapid cu lacrimi în ochi, pentru înfrângerea suferită de echipa sa, scor 1-2, relatează News.ro. „Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele, cu atât mai mult să descri

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 6 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 2 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 4 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

7°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

11°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°