Andreea Clara Pricopi este singura elevă din judeţul Botoşani care a reuşit performanţa de a obţine numai medii de zece, atât în clasele gimnaziale dar şi la Evaluarea Naţională.
Un copil cuminte, frumos dar mai ales deştept. Nu îi place să „tocească” şi nu a învăţat niciodată pentru note. A învăţat pentru că şi-a dorit să cunoască. Să cunoască chimia, biologia, matematica, fizica. A învăţat din plăcere. Iar munca sa a fost mereu răsplătită. Deocamdată, prin notele şi mediile din catalog. Din clasa a V a până în clasa a VIII, la fiecare materie, în fiecare semestru tânăra a obţinut media zece.
„Cea mai mică notă pe care am luat-o, a fost 7. Dar din fericire nu a fost trecută atunci în catalog. Am avut şi nota 8”, îşi aminteşte Andreea.
Proaspăta absolventă de gimnaziu spune că niciodată nu şi-a sacrificat timpul liber pentru a învăţa şi că a încercat să îl gestioneze cât mai bine cu putinţă.
„Nu mi-am petrecut timpul doar învăţând şi scriind teme. Am făcut şi dansuri de societate, iau şi acum lecţii de limbă germană. Şi am ieşit tot timpul cu prietenii mei. Să ai rezultate frumoase nu înseamnă să stai tot timpul numai cu cartea în mână”, completează tânăra.
Extrem de mândră de realizările Andreei este mama sa. O femeie pe care emoţiile o trădează de fiecare dată când vorbeşte de fiicele ei.
„Este un copil extraordinar de conştiincios şi concentrat pe ceea ce vrea să facă. Nu trebuie împins de la spate. Ea şi-a propus nişte standarde şi munca şi-o dozează singură, aşa cum crede ea, astfel încât să îşi atingă scopul. Tot timpul am încercat să o formez şi să o fac să îşi dorească să urmeze ceea ce îi place, nu doar pe învăţătură. Este un copil normal, dar care a ştiut mereu ce vrea şi a ştiut să se concetreze. Eu sunt mândră de ambele fete. Şi de cea mică, care a intrat în clasa a V a cu rezltat