De curând o ştire a explodat în presa noastră, deşi fusese anticipată de mai multă vreme: proiectul gazoductului Nabucco – denumirea venea de la vestita operă a lui Verdi – nu este susţinut de către Baku.

Din acel moment, a plouat cu acuze, unele întemeiate. Evident, nici agitatorii diferitelor poziţii nu putea lipsi, aşa că şi-au dat şi ei în petec.

Talentul şi energia consumată în aceste tipuri de vorbării mă face să cred că aş deveni cel mai bogat om din lume dacă aş reuşi, împreună cu studenţii mei, să creăm o micro-centrală electrică care să convertească vorbele în waţi. Grav e că la politicieni cantitatea de vorbe goale e atât de mare, încât ar fi posibil să le ia foc gura, de la atâta mers în gol al instalaţiei ce ar prelucra zbuciumul măselelor ce le merg acestora singure – deoarece în prea rare cazuri creierul le stabileşte frecvenţa şi calitatea.

Este timpul, totuşi, să ne gândim serios şi să facem aici o scurtă analiză, deoarece cele de mare întindere le fac alte instituţii ale statului, iar autorul nu poate spera decât, cel mult, la faptul că unii dintre cei ce vor lucra la ele vor avea în vedere şi câteva din opiniile exprimate aici.

Abordările pe care le putem avea sunt fie de tipul: „vulpea când nu ajunge la struguri, spune că sunt acri”, sau realistă, sine ira et studio – adică „fără ură şi părtinire”.

În primul rând, trebuie să calificăm natura acestei veşti anunţate săptămâna trecută: da, este un eşec. În urma unui eşec, vinovaţii trebuie să fie traşi la răspundere deoarece şi-au demonstrat o parte a capacităţii profesionale. Aici nu eu sunt în măsură să stabilesc cine trebuie să fie penalizat şi cine nu, şi mai ales cum – nu îndeplinesc o funcţie cu astfel de competenţă. Este seama organelor în drept să analizeze lucid şi fără parti-pris-uri această situaţie şi să se pronunţe.

Totuşi, există şi o parte plină a pa