Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu găzduieşte mâine, începând cu ora 13:00, lansarea cărții „Dreptul la protecţia datelor cu caracter personal”. Lucrarea va fi făcută cunoscută publicului în prezenţa autorilor, respectiv rectorul UCB, Moise Bojincă, Alina Săvoiu şi Georgeta Basarabescu. Cele două doamne lucrează la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Evenimentul va avea loc la sediul Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative. „Cartea tratează principalele concepte şi principii ale protecţiei datelor personale, drepturile persoanelor fizice şi obligaţiile operatorilor privaţi sau din sectorul public, prin explicarea conținutului şi a modului de aplicare a normelor legale, cu exemplificarea unor situații concrete şi a unor cazuri din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la viaţa privată”, a declarat Moise Bojincă, rectorul UCB Târgu-Jiu.
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu găzduieşte mâine, începând cu ora 13:00, lansarea cărții „Dreptul la protecţia datelor cu caracter personal”. Lucrarea va fi făcută cunoscută publicului în prezenţa autorilor, respectiv rectorul UCB, Moise Bojincă, Alina Săvoiu şi Georgeta Basarabescu. Cele două doamne lucrează la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Evenimentul va avea loc la sediul Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative. „Cartea tratează principalele concepte şi principii ale protecţiei datelor personale, drepturile persoanelor fizice şi obligaţiile operatorilor privaţi sau din sectorul public, prin explicarea conținutului şi a modului de aplicare a normelor legale, cu exemplificarea unor situații concrete şi a unor cazuri din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la viaţa p