De un an astept Olympus Marathon. Ma rog, de un an fara doua saptamani, ca vreo doua saptamani au fost necesare pentru cicatrizarea ranilor psihice dupa editia de anul trecut, scrie Adrian Mila, pe blogul Alerg, deci exist.
Vineri am plecat spre Paralia Katerini. Am facut rezervarea din ianuarie, de cand facusem si inscrierea la concurs, pret mic, conditii decente. Asa parea.
Eu cand plec la drum, plec de dimineata, domnule. De ce imi stric somnul trezindu-ma la ora 3.30 nu stiu, dar probabil pot sa dezvolt o justificare usurica.
Am ajuns fara probleme in vreo 9 ore si jumatate de la pornire, ne cazam si mergem repede la plaja. Hotelul este relativ izolat, la marginea de nord a statiunii, ceea ce inseamna ca am o plaja cu nisip fin si care nu este aglomerata. Evident ca dupa trezirea matinala adorm pe plaja, dar scap fara arsuri si cu o baie in marea calda. Probabil ca in continuare ar fi mai util si mai intelept sa mai dorm cateva zile pe plaja. Pentru ca este singurul loc in care se poate dormi.
In hotel ne bucuram de prezenta unor scoli de copii din Republica Moldova. Cred ca a trecut prea mult timp de cand aveam copil scolar, sau am un copil foarte cuminte. Pentru ca juniorii astia sunt pedeapsa lui￢.. nu stiu cui trimisa la noi in hotel, sunt biciul lui Dumnezeu multiplicat de vreo 60-70-80 de ori (sunt doua autocare). Nu pot sa discute pe un ton normal. Nu pot. Urla, se zbat, chiuie, urla, striga, urla iar. Trantesc usile, tropaie cu papuci, probabil din lemn dupa cum suna pe gresie, bat la usa ca niste trupe speciale (si tot ca trupele speciale uneori gresesc usa). Toate astea se intampla pe hol sau in spatiile comune sau in fata usii sau ferestrei noastre. Nu stiu cu ce se ocupa parintii lor, dar le banuiesc kinderilor un viitor interesant, nu insist pe subiect ca dau in alte-alea.
Fata de la receptie a i
