După anunţul referitor la “scufundarea”, în Marea Caspică, a navei Nabucco, mă aşteptam ca Traian Băsescu să tacă vreo două luni. Evident, nu mă aşteptam să recunoască falimentul abordării sale autiste sau fanatismul unei acţiuni ce a lăsat România în ofsaid, ocolită, practic, de toate traseele energetice. Totuşi...
Ceea ce este cu adevărat penibil este faptul că România lui Băsescu a rămas să apere singură o cauză pe care o părăsiseră, pe rând, toţi. În final, atitudinea sa antirusească a izolat România în ceea ce priveşte toate sursele de gaze din spaţiul fostei Uniuni Sovietice, cu implicaţii pentru funcţionarea viitoare a industriei româneşti.
Opţiunea consorţiului care realizează exploatarea gazeiferă de la Sah Deniz pentru gazoductul Trans-Adriatic Pipeline (TAP), ca rută de export către Europa, în defavoarea traseului Nabucco la care era parte şi România reprezintă un grav eşec pentru orientarea politicii externe a regimului Băsescu şi arată fragilitatea şi lipsa de consistenţă a contactelor personale ale actualului preşedinte al României.
Istoria va consemna doar declaraţiile sale grandilocvente, pe această tema, începând din 2006, declaraţii cum ar fi: “România rămăsese singura ţară europeană care nu abandonase proiectul în favoarea South Stream-ului” sau “Opţiunea MEA (pentru Nabucco subl.n.) a fost cea de pe drumul mai greu dar s-a dovedit a fi corectă”, precum şi vizitele sale repetate în Azerbaidjan sau Turkmenistan (pentru consolidarea drumului spre VEST), vizite care nu au dus la nici un rezultat pentru România.
Evident că afirmaţia preşedintelui Barroso, conform căreia, prin faptul că a fost ales traseul TAP şi nu traseul Nabucco, “nu a pierdut nimeni” este cinică. În realitate, România, care mizase prin Traian Băsescu exclusiv pe acest traseu pentru a obţine gaze mai ieftine, rămâne doar cu obliga
