Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii, spune că bolnavii din spitale care sunt puşi să cumpere medicamente, trebuie să denunţe aceste fapte.
"Din punctul meu de vedere este un abuz şi le spun acelor pacienţi să-şi ceară drepturile. Dacă acei medici încalcă legea, să ne spună, pentru că, până la urmă, fiecare medic trebuie să răspundă pentru fapta lui. Nu trebuie să răspundă nici ministerul, nici sistemul. Fiecare om este plătit în această ţară ca să-şi îndeplinească nişte atribuţii, dacă nu o fac, să răspundă", a precizat Eugen Nicolăescu.
El a fost prezent la evenimentul de lansare a campaniei "De profesie: medic în România", lansat de Consiliul Investitorilor Străini, prin Grupul de Lucru pe Sănătate, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.