Luna aceasta, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează şase cursuri de formare profesională. Astfel, sunt aşteptaţi să participle 124 de şomeri din judeţul Buzău, care vor fi instruiţi în diverse domenii de activitate. Cele mai multe locuri sunt disponibile pentru persoanele care vor să se califice ca agenţi de securitate (28) ori ca maseuri (tot 28 de locuri). Totodată, vor mai fi organizate cursuri pentru 20 de frizeri, 20 de inspectori în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, 14 lucrători în creşterea animalelor şi 14 lucrători în cultura plantelor. La nivel naţional, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă derulează, în luna iulie 2013, 169 programe de formare profesională pentru un număr de 3.547 persoane, care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi agenţia municipiului Bucureşti. Judeţele în care se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt: Dâmboviţa (224 persoane), Neamţ (211 persoane), Bucureşti (196 persoane), Iaşi (175 persoane), Hunedoara (168 persoane). ●
Luna aceasta, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează şase cursuri de formare profesională. Astfel, sunt aşteptaţi să participle 124 de şomeri din judeţul Buzău, care vor fi instruiţi în diverse domenii de activitate. Cele mai multe locuri sunt disponibile pentru persoanele care vor să se califice ca agenţi de securitate (28) ori ca maseuri (tot 28 de locuri). Totodată, vor mai fi organizate cursuri pentru 20 de frizeri, 20 de inspectori în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, 14 lucrători în creşterea animalelor şi 14 lucrători în cultura plantelor. La nivel naţional, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă derulează, în luna iulie 2013, 169 programe de formare profesională pentru