În cele 11 centre de examen din Sălaj se desfăşoară astăzi, începând cu ora 9.00, proba obligatorie a profilului, în majoritatea cazurilor aceasta fiind matematica.
Potrivit informaţiilor primite de la inspectorul şcolar de specialitate Florica Puşcaş, secretarul comisiei judeţene de examen, este primul an în care nu vor mai exista două tipuri de subiecte la matematică (celebrele deja M1 şi M2), ci patru. Astfel, absolvenţii de la profilul tehnologic, în număr de 1.189, vor primi un tip de subiect, cei de la matematică – informatică, 496 la număr, vor primi alt tip, iar cei de la ştiinţele naturii, alt tip de subiect. Nu în ultimul rând, cei 30 de absolvenţi de la profilul pedagogic vor avea şi ei propriul tip de subiect la matematică. În total, 1.976 de candidaţi dau astăzi examen la această disciplină, care pune, în fiecare an, cele mai mari probleme absolvenţilor.
Pentru filologi, proba obligatorie a profilului, care trebuie susţinută astăzi, este la istorie. 386 de candidaţi sunt înscrişi pentru a fi testaţi la această disciplină.
Probele scrise au început luni, 1 iulie, cu cea la limba şi literatura română, la care erau înscrişi, în total, 2.210 candidaţi. S-au prezentat în sălile de examen doar 2.034, rezultând astfel un număr de 176 de absenţi chiar de la prima probă. Subiectele, diferenţiate şi aici, în premieră, pe real şi umanist, au fost accesibile, atât din perspectiva candidaţilor, cât şi a profesorilor de specialitate. ,,Inclusiv textul argumentativ, unde li se cerea, la filologic, să scrie un text în care să argumenteze utilitatea scrierii unui jurnal la vârsta adolescenţei, iar la real - să vorbească despre importanţa alegerii unui model în viaţă, este apropiat de experienţa lor de viaţă şi de nivelul lor de vârstă", ne-a declarat, imediat după încheierea probei de luni, inspectorul şcolar de specialitate Marcel Lucaciu. Acesta a