"Sâmbătă, 29 iunie, un grup de delincvenţi a intrat în situl arheologic El Paraiso, la bordul unui escavator, şi a distrus o piramidă înaltă de şase metri, cu o suprafaţă totală de 2.500 de metri pătraţi, numită «Sectorul 12»", se arată într-un comunicat al ministrului Culturii din această ţară.
După ce au distrus piramida, aceste persoane au aruncat gunoaie în acest loc, unde ulterior au aprins focuri. Aceştia aveau intenţia de a distruge şi alte piramide, însă poliţia i-a gonit.
Ascuns în spatele unor coline, aproape de mare, El Paraiso este situl arheologic cel mai mare şi cel mai vechi de lângă Lima. Lucrările pentru descoperirea rămăşiţelor au început în decembrie 2012, iar, în februarie anul acesta, arheologii au descoperit prima piesă de mare importanţă: o placă veche de 5.000 de ani, din perioada precolumbiană.
Potrivit unei prime anchete, distrugerile ar fi cauzate de o societate imobiliară în complicitate cu o familie ce locuieşte în regiune. Ministrul a spus că distrugerile în aceste zone ce fac parte din patrimoniul naţional pot fi pedepsite cu închisoare de până la opt ani.
În centrul sitului se găseşte o construcţie de piatră, terasată, care a fost descoperită în 1965 de arhitectul francez Frédéric Engel. Aceste construcţii au fost modele pentru arhitectura civilizaţiilor ce le-au urmat - preincaşă şi incaşă.
"Sâmbătă, 29 iunie, un grup de delincvenţi a intrat în situl arheologic El Paraiso, la bordul unui escavator, şi a distrus o piramidă înaltă de şase metri, cu o suprafaţă totală de 2.500 de metri pătraţi, numită «Sectorul 12»", se arată într-un comunicat al ministrului Culturii din această ţară.
După ce au distrus piramida, aceste persoane au aruncat gunoaie în acest loc, unde ulterior au aprins focuri. Aceştia aveau intenţia de a distruge şi alte piramide, însă poliţia i-a gonit.
Ascuns în spatele un