ANM a realizat estimări ale temperaturilor şi cantităţilor de precipitaţii în perioada iulie-septembrie. Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe durată medie şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.
Estimarea se referă la distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distributia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
În iulie temperatura aerului va avea valori peste mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile centrale şi nordice, unde se va apropia de normalul perioadei.
Cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori sub normele climatologice pe aproape întreg teritoriul ţării.
În luna august temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa peste normele climatologice pe aproape întreg teritoriul, iar local în centrul şi nordul ţării vor fi posibile valori termice apropiate de mediile multianuale.
Cantităţile lunare de precipitaţii se vor apropia de mediile multianuale în regiunile nordice, dar se vor situa sub normal în restul teritoriului.
Pentru luna septembrie, ANM prognozează o temperatură a aerului apropiată de normalul perioadei în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul ţării, unde va putea avea valori ce vor depăşi mediile climatologice.
Cantităţile lunare de precipitaţii vor avea o tendinţă de uşor deficit în majoritatea regiunilor, transmite Mediafax.
ANM a realizat estimări ale temperaturilor şi cantităţilor de precipitaţii în perioada iulie-septembrie. Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe durată medie şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.
Estimarea se referă la distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distributia cantităţilor lunare de precipit