Socar România a inaugurat ieri o nouă staţie multifuncţională, în oraşul Piatra Neamţ, investiţia ridicându-se la peste 1 milion de euro.
Staţia de alimentare are o suprafaţă de 3.900 de metri pătraţi şi prin această nouă deschidere, compania deţine în prezent, în zona de nord-est a ţării, o reţea de 15 benzinării.
"Socar a investit până în acest moment peste 22 de milioane de euro în reţeaua de retail din nord-estul ţării şi a ajuns la un aparat format din 235 de angajaţi. Deschiderea staţiei de la Piatra Neamţ este rezultatul dinamicii companiei noastre în zona Moldovei şi a implicării Socar în economia României prin investiţii masive în economia locală. Vom dezvolta în continuare reţeaua de benzinării din nord-estul ţării, cu puncte de alimentare stabilite la Roman, Focşani, Buzău, Adjud, Bacău. La Piatra Neamţ intenţionăm ca anul acesta să deschidem a doua staţie, sub brandul Socar", a declarat Hamza Karimov, CEO Socar România.
Cât priveşte extinderea companiei la nivel naţional, acesta a afirmat că investiţiile în reţeaua de retail, la nivel naţional, sunt în creştere. " Suntem în punctul în care am achiziţionat terenuri pentru benzinării în toată ţara: în curând o să vedeţi staţii sub brandul Socar, în toate zonele României. Avem planificat pentru anul în curs un buget de 50 de milioane de euro. Planul de investiţii, numărul benzinăriilor şi ritmul dezvoltării naţionale în 2013 depind de dinamica pieţei carburanţilor din România dar şi de întregul proces birocratic de autorizare", a încheiat Hamza Karimov.

"Socar a