Gloria Buzău revine în eşalonul second
Este oficial! Gloria Buzău va evolua sezonul viitor în al doilea eşalon al fotbalului românesc. Comisia de recurs a Federaţiei Române de Fotbal a respins recursul ialomiţenilor de la Viitorul Axintele, în cazul sesizării depuse de Olimpia Râmnicu Sărat, menţinând astfel penalizare de nouă puncte primită de liderul sportiv din C2.
În urma acestei penalizări, cele două echipe, Gloria Buzău şi Viitorul Axintele, ajung la egalitate de puncte, însă buzoienii trec pe primul loc graţie golului marcat în deplasare (n.r. 2 – 0 la Buzău, 2 – 1 la Axintele). „Am primit semnalul că dosarul de afiliere al Olimpiei Râmnicu Sărat este în ordine, aşa că ne punem pe treabă. Sunt foarte multe de făcut, mai ales că noul sezon se aproprie cu paşi repezi, iar noi avem atâtea pe cap. Este important să ne calculăm paşii, să nu facem mişcări în pripă, pentru că suntem în faţa unuia dintre cei mai grei ani”, a precizat Dan Tulpan, preşedintele formaţiei din Crâng.
Momentul zero în Crâng?
Dan Tulpan, preşedintele Gloriei Buzău, a precizat că decizia federaţiei de specialitate linişteşte apele în Crâng şi reprezintă momentul în care buzoienii încep pregătirile pentru noul sezon. „Acum trebuie să vedem din cine va fi format noul lot, trebuie să ne găsim stabilitate în toate nivelurile clubului. Va fi un an dificil, însă sunt convins că, dacă vom avea susţinere, vom depăşi şi aceste momente dificile, aşa cum am mai făcut-o şi în ultimii ani”, a adăugat preşedintele buzoienilor.
Zile decisive pentru „Vioară”
Zilele acestea se anunţă decisive pentru viitorul lui Ion Viorel pe banca tehnică a buzoienilor. După ce a zis „pas” formaţiei CSMS Iaşi, „Vioară” a aşteptat câteva zile pentru a vedea care va fi soarta buzoienilor în noua stagiune. În tot acest timp, fostul antreno