Uimitoarea decizie a Curţii Constituţionale de a da undă verde unui referendum cu prag de 30%, doar peste un an complică extrem de mult scena politică, ceea ce, până la urmă, nu este rău deloc.

Curtea a tăiat elanul constituţionalist al USL care începuse să devină păgubos. Proiectul de revizuire a Constituţiei scăpase de sub control, ajungându-se la cârpeli, peticiri şi adăugiri votate pe picior care sunt departe de rigoarea şi de arta redactării unui corp legislativ fundamental. Devenise clar că USL s-a aruncat cu capul înainte într-un proces de revizuire, fără viziune şi fără a şti măcar care sunt obiectivele precise ale acestei revizuiri, în afara revanşei din meciul cu Traian Băsescu. Dacă mecanismele de împărţire a puterii executive au fost singurele mize ale USL în această operaţiune constituţională, atunci e bine că hotărârea Curţii mai calmează lucrurile.

S-a bătut multă monedă pe necesitatea regionalizării ca justificare a unei revizuiri rapide a Constituţiei, musai în acest an. Iar, regionalizarea a fost motivată de nevoia, reală dealtfel, a unei absorbţii mai eficiente a banilor europeni. Este o temă importantă. Dar, lipsa regiunilor nu explică în mod satisfăcător slaba performanţă a utilizării fondurilor de la Bruxelles. Să nu uităm cât de multe programe au fost presuspendate sau suspendate din cu totul alte motive, decât cele legate de organizarea administrativă a ţării.

Deblocarea finanţării transporturilor, un program de peste 4 miliarde de euro este un succes. Banii vor putea alimenta proiecte de infrastructură prioritare pentru România, neavând nicio tangenţă cu regionalizarea. Adevărul este că banii europeni puteau fi aduşi în România, dacă ar fi existat responsabilitate şi dorinţa reală a guvernelor de a accesa aceste fonduri. Că regionalizarea va fi benefică, este foarte posibil. Dacă rămâne aceeşi mentalitate, putem face