Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu cât ar creşte facturile la energie dacă liberalizarea preţurilor s-ar încheia mâine?

Publicat in Romania Libera, marți 2 iulie 2013 ·

Creşterea preţului pentru gazul românesc de la 49 lei în prezent la 119 lei/MWh (+140%) ar aduce o majorare de “numai” 52% la valoarea actuală a facturilor. Similar, deşi costul energiei electrice pentru populaţie s-ar majora de la 155 lei/MWh la 173 lei (+11%), pe factura creşterea ar fi de numai 5%.

Ştim că în următorii 5 ani vom achiziţiona deja energia electrică 100% de pe piaţa liberă (deci fără “coş” reglementat) iar gazul românesc va ajunge de la 49 lei/MWh în prezent, la 119 lei/MWh (+140%), în uma negocierilor cu Uniunea Europeană şi calendarului de majorare a preţurilor asumat de autorităţi. Cât de usturătoare vor fi aceste evoluţii pentru cei care nu vor primi niciun fel de ajutor de la stat (doar “consumatorii vulnerabili” vor primi subvenţii)?

Să aruncăm un ochi asupra consumului de gaz. În medie, 75% vine din producţia proprie, 25% de la ruşi. Preţul mediu pe primul trimestru pentru gazul importat, conform unui raport Petrom trimis bursei, a fost de 143 lei/MWh. Introducând în coş gazul românesc la 119 lei/MWh, pe o structură identică a consumului (75%-25%) obţinem un preţ de 125 lei/MWh peste 5 ani.

Pentru a vedea ce va însemna asta la nivel de factură sa vedem cât plătim în acest moment. Eu tocmai am primit una de la GDF Suez pe care scrie 0,101 lei/KWh, deci 101 lei/MWh (fără TVA). Asta în condiţiile în care gazul intră acum la un preţ mediu de 72 lei/MWh (49 lei gazul intern, 143 lei gazul rusesc). Transgaz mai pune 7 lei/MWh iar pentru restul de 21 de lei trebuie să le mulţumim distribuitorilor privaţi (chiar aşa, nu ia nimeni vreo măsură legată de marjele nesimţite de profit din domeniu? ANRE aude ceva?).

Dacă toate aceste adaosuri s-ar conserva în 2018 (125 lei-72 lei=53 lei), preţul plătit de populaţie la finalul liberalizării pe factură n-ar trebui să depăşească 154 lei MWh (fără TVA). O creştere de “numai” 52,5% care

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 37 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 26 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°