Unii comentatori de la București au așezat eșecul proiectului Nabucco West în rând cu acordul de procentaj Churchill–Stalin, Ialta și Malta, ca și când Occidentul ar fi vândut Moscovei, a câta oară, Europa Centrală și de Est.
Teoriile conspiraționiste au rol de pansament sub care se ascund nu doar neputințele, ci, adesea, și incompetența unui corp guvernamental de experți care-i alimentează pe liderii politici cu tot felul de bizarerii. De aici și reacțiile publice menite să alimenteze teoria de victimă perpetuă a istoriei. Câtă emoție populară stârnește încă afirmația că noi, românii, suntem mereu trădați de un Occident etern nerecunoscător, care se înțelege cu Rusia peste capul nostru! De astă dată, pe tema gazului.
Miza Nabucco, cum a fost lansat în 2002, dar mai ales după războaiele gazului dintre Moscova și Kiev, era scăderea dependenței țărilor Europei Centrale și de Est de gazul livrat din Rusia. Deci, era o miză exclusiv strategică, nu una economică. Într-un elocvent interviu realizat de HotNews.ro cu Gunther Oettinger, încolțit să arunce cu piatra spre Kremlin, comisarul UE pentru energie se limitează la a reaminti un lucru de bun simț: „companiile fac și operează proiecte, iar guvernele guvernează“. British Petroleum și Statoil se ghidează după cifre economice, și nu după sentimentele guvernelor de la Londra și Oslo pentru Moscova. Iar cifrele nu pot fi falsificate: dacă Nabucco West costa 8 miliarde de euro, proiectul Trans Adriatic Pipeline costă doar 1,5 miliarde. Somat să recunoască că e o „victorie“ a Rusiei, comisarul Oettinger răspunde: „Cu siguranță, nu aș vedea așa lucrurile. Rusia a fost și rămâne un important furnizor de gaze și partener pentru noi“. Nu e doar diplomație aici, e încă o probă că nu ne-am vindecat de rănile trecutului.
Guvernele păstrează pârghii prin care să infl
