de Ovidiu BOICA
02 iulie 2013 22:58
1 vizualizare
A-A+
Sportivul de la Kudokai Atlassib a fost învins, la puncte, de bucureşteanul Ciprian Chiru, campion european de Jiu Jitsu brazilian, într–un meci din cadrul galei EFC – MMA ce a avut loc la Cluj–Napoca, vinerea trecută.
Izidor Bunea a pierdut la puncte, după 3 reprize a câte 3 minute, meciul disputat, vineri seara, la Cluj-Napoca, în compania campionului european de Brazilian Jiu Jitsu (BJJ), Ciprian Chiru. Cei doi s-au întâlnit într-unul din cele 9 meciuri ale unui bilateral România - Ungaria, câştigat de maghiari cu 5-4.
Bunea a început meciul cu lovituri de picior pe coapsa adversarului, iar după câteva schimburi de lovituri de braţe, la un minut de la începutul primei runde, Chiru s-a aruncat la picioarele lui şi l-a proiectat la sol. Timp de două minute, sportivul din Bucureşti a încercat să îi aplice luptătorului nostru tehnici articulare, dar acesta a luat o poziţie de apărare cât mai bună, pentru a contra atacurile. În primele secunde de poziţionare la sol, Chiru a încercat să îi aplice o tehnică articulară numită Kimura, dar Bunea a reuşit să iasă cu un contraprocedeu. Rundele a doua şi a treia s-au desfăşurat după acelaşi scenariu. Ambii sportivi au dat dovadă de multă pregătire fizică. Chiru este un specialist în tehnica de sol, a dovedit-o şi cu această ocazie, în vreme ce Bunea şi-a folosit toată forţa izometrică dezvoltată la antrenamente pentru a rezista presiunii adversarului de fiecare dată când acesta încercă să finalizeze.
Cu toate acestea, antrenorul "Spartanului" Bunea, Adrian Mihai, s-a declarat mulţumit, la finalul Galei EFC - MMA de la Cluj-Napoca. “Consider prestaţia lui Bunea bună, având în vedere că este abia la al doilea meci de MMA. Adversarul lui este un luptător cu zeci de meciuri pe MMA şi BJJ, care a fost pus în mare încurcătură de forţ