Am ȋnţeles, după mai mult timp petrecut printre străini, că suntem preţuiţi de ceilalţi ȋn funcţie de identitatea pe care ne-o asumăm.

Asta pentru că identitatea naţională şi cea religioasă sunt purtătoare de valori şi pot contribui la ȋntărirea unei comunităţi multietnice.

America de Nord este colţul de lume unde identitatea fiecăruia contează enorm şi unde punerea acesteia ȋn acord cu celelalte este un drept şi o obligaţie cetăţenească. Atunci când spui că eşti român, grec, italian, irlandez sau orice altceva şi ȋi respecţi pe ceilalţi, oferindu-le ce este mai bun şi mai frumos din cultura şi tradiţia ta, câştigi simpatia şi prietenia tuturor. Acolo, ȋn America de Nord, comunităţile au ȋnvăţat de mult că ura nu aduce niciodată prosperitate şi că nesimţirea este vehiculul urii.

Pe scurt, niciun om ȋntreg la minte şi cu un minimum de educaţie nu ȋndrăzneşte să-l desconsidere pe cel de lângă el şi să-i batjocorească simbolurile. Insist asupra faptului că am ȋn vedere regula generală de convieţuire şi nu excepţiile nefericite.

Acum să privim puţin la noi ȋn ogradă. Zilele trecute mi-a căzut privirea pe o ştire din seria celor nebăgate ȋn seamă din pricina unor precauţii parşive, specifice presei româneşti din ultimii 20 de ani. Este vorba despre iniţiativa Arhiepiscopului Ioan al Covasnei şi Harghitei de a ȋmpărţi drapele naţionale credincioşilor din eparhia sa şi de ameninţarea unui personaj din zonă, autointitulat politician, adresată celor care vor ȋndrăzni să le arboreze. „Aştept cu curiozitate (sic!) să văd câţi dintre românii care trăiesc aici vor arbora din aceste drapele. Nu este sigur că mulţi vor răspunde pozitiv la această acţiune de provocare a Bisericii Ortodoxe”, a spus acel lider al unui aşa-zis partid maghiar din Transilvania.

Aşadar, ȋn secolul XXI, a ajuns o „provocare” să-ţi afirmi identitatea pe teritoriul României. Sig