Cel puțin până acum, 2013 n-a fost să fie pentru singurul jucător român de tenis devenit o obișnuință în Top Ten-ul probei sale. Horia Tecău a fost eliminat alături de partenerul său, Max Mirnyi, în optimile de finală ale turneului de la Londra, după o înfrângere dureroasă în cinci seturi contra dublului M.Melo / I.Dodig. Eșecul pune capăt speranțelor lui Horia de a reveni în finala pe care a disputat-o vreme de trei sezoane consecutive, pierzând-o de fiecare dată alături de Robert Lindstedt. Pe lângă punctele pierdute în clasament, Horia va fi cu siguranță mai mâhnit de faptul că turneele de Slam, principala lui prioritate, au fost mai degrabă ratate în prima jumătate a acestui sezon: tur 2 la Australian Open, tur 2 la Roland Garros, tur 3 la Wimbledon.
Mai dureros e că s-a respectat ceea ce pare a fi devenit un șablon. Ca și la Roland Garros, unde meciul cu Llodra/Mahut le-a scăpat printre degete (pierdut de la 5-3 în decisiv), întâlnirea de azi s-a transformat din ceea ce părea o victorie la îndemână într-un eșec greu de uitat. Horia și Max au câștigat primul set în tiebreak, apoi pe al doilea cu 6-2, în condițiile în care Marcelo Melo a fost extrem de nervos și nefocusat, după o decizie potrivnică (și greșită) de arbitraj. În setul trei s-a mers cap la cap până la 4-4, când ai noștri au avut o minge de break.
Citește continuarea articolului, cu mai multe detalii despre meci, plus bilanțul statistic al ultimilor ani din cariera lui Horia.
Cel puțin până acum, 2013 n-a fost să fie pentru singurul jucător român de tenis devenit o obișnuință în Top Ten-ul probei sale. Horia Tecău a fost eliminat alături de partenerul său, Max Mirnyi, în optimile de finală ale turneului de la Londra, după o înfrângere dureroasă în cinci seturi contra dublului M.Melo / I.Dodig. Eșecul pune capăt speranțelor lui Horia de a reveni în finala pe care a disputat-o vr