La o zi după ce magistraţii Judecătoriei Zalău i-au pus în libertate pe Florinel Pisle şi Vasile-Gheorghe Komiati, şimleuanii acuzaţi că ar fi şantajat un bărbat din Nuşfalău, Tribunalul Sălaj a dispus menţinerea măsurii arestării preventive.
Astfel, cei doi vor fi judecaţi în stare de arest, după ce instanţa sălăjeană a admis recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, a casat hotărârea atacată şi, rejudecând pe fond cauza, a menţinut măsura arestării preventive luate faţă de inculpaţi.
În acelaşi dosar au fost trimise în judecată încă două persoane. Este vorba despre Mircea-Paul Chişiu, pus în libertate la începutul lunii iunie, cu interzicerea de a părăsi ţara, şi de Sorin Popovici, a cărui implicare în cazul de şantaj a fost descoperită pe parcursul anchetei. Potrivit rechizitoriului, Popovici este cel care a aflat de existenţa contractului de împrumut dintre partea vătămată, Szocs Zoltan Geza, şi Chişiu, şi, împreună cu Komiati „l-au ajutat cu acte de complicitate morală şi materială pe Pisle să săvârşească infracţiunea de şantaj”, se arată în rechizitoriu. Ba mai mult, Popovici a avut misiunea de a se asigura că în zonă nu se află vreun reprezentant al Poliţiei la momentul în care şantajiştilor le-a fost organizat flagrantul. După cum susţin reprezentanţii Judecătoriei Zalău, Sorin Popovici este acuzat de complicitate la şantaj.
Cu excepţia lui Pisle, trimis în judecată pentru şantaj, toţi ceilalţi trei bărbaţi sunt acuzaţi de complicitate la şantaj.
În timpul cercetărilor, anchetatorii au mai identificat o parte vătămată, în persoana lui Keseru Attila, care ar fi fost şantajat la rându-i de către Pisle pentru recuperarea unei sume de bani luată cu împrumut de la o altă persoană. Aceasta nu s-a contituit, însă, ca parte civilă. În schimb, Szocs cere inculpaţilor daune morale în valoare de 3 milioane de euro.