Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situaţia tensionată în Egipt. Preşedinţia respinge ultimatumul dat de armată

Publicat in Gandul, marți 2 iulie 2013 ·

Preşedinţia Egiptului a respins marţi dimineaţa ultimatumul de 48 de ore dat de armată pentru ca Mohamed Morsi să răspundă "cerinţelor poporului", altfel va impune o foaie de parcurs, marcând o escaladare în criza politică în care a plonjat ţara, relatează AFP.

Ultimatumul a fost lansat, după manifestaţiile contra preşedintelui islamist, de către militarii care au preluat conducerea Guvernului în perioada dintre înlăturarea fostului şef de stat Hosni Mubarak, în februarie 2011, şi alegerea lui Morsi, în iunie 2012.

Morsi a declarat că "Egiptul nu va permite nici un fel de întoarcere în trecut" şi a promis o "reconciliere naţională" şi o "pace socială". Totodată, armata a declarat în decursul ultimei săptămâni că ea nu va lăsa ţara "să alunece într-un tunel sumbru al conflictelor şi tulburărilor".

Comandantul armatei a declarat într-un mesaj televizat că "dacă revendicările poporului nu vor fi satisfăcute în decursul acestei perioade, (forţele armate) vor anunţa o foaie de parcurs şi măsuri pentru a superviza punerea sa în aplicare".

Opozanţii mobilizaţi în Piaţa Tahrir din Cairo au fost entuziasmaţi de această declaraţie care, după părerea lor, îl pune pe preşedinte în faţa demisiei.

"Morsi nu mai este preşedintele nostru, Sissi este cu noi", au scandat manifestanţii, cu referire la Abdel Fattah al-Sissi, şeful armatei şi ministru al Apărării.

După anunţul armatei, zeci de mii de manifestanţi au defilat pe străzile din Cairo, Alexandria şi alte mari oraşe ale ţării.

"Armata este alături de popor", consideră mişcarea Tamarrod (rebeliune, în limba arabă), care a organizat manifestaţiile de duminică. Patru membri ai Guvernului au demisionat, ceea ce a dus la izolarea politică a lui Morsi.

Fraţii Musulmani, formaţiune din care provine Morsi, au declarat că ei "analizează" declaraţia militară.

Preşedintele americ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum o ora
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 3 ore
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Coreea de Nord extinde uzina de fabricare a rachetelor de tipul celei pe care Rusia o foloseşte în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord extinde un complex cheie de fabricare a armelor care asamblează un tip de rachetă cu rază scurtă de acţiune utilizată de Rusia în Ucraina, au concluzionat reprezentanţii unui think-tank cu sediul în SUA, pe baza imaginilor din satelit

Ziua Recunoştinţei - Biden a graţiat curcanii Peach şi Blossom la Casa Albă/ VIDEO

News.ro acum 44 minute
Preşedintele american Joe Biden i-a graţiat luni pe Peach şi Blossom, doi curcani cu pene albe, scutindu-i de mesele de Ziua Recunoştinţei, o tradiţie anuală care a marcat şi începutul oficial al sezonului sărbătorilor, scrie Reuters. Curcanii din a

Ilie Bolojan PNL o susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.ro "Vom susţine direcţia proeurop

FOTO. Accident mortal pe DN 7. Mai multe echipaje au ajuns de urgență

Gazeta valceana acum 2 ore
În această dimineață de marți, 26 noiembrie 2024, în jurul orei 07.00, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină la un accident rutier produs pe Drumul Național 7, în comuna Golești. Din verificările efe

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Valuri de atacuri cu drone ruseşti asupra Kievului

News.ro acum 8 ore
Capitala ucraineană Kiev era, în noaptea de luni spre marţi, sub un atac susţinut cu drone ruseşti, relatează Reuters. „Atacul cu UAV-uri (vehicule aeriene fără pilot) asupra capitalei continuă”, a declarat după miezul nopţii primarul Vitali Kliciko

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 2 ore
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Warren Buffett se pronunţă împotriva creării dinastiilor de familii bogate şi donează încă 1,1 miliarde de dolari

News.ro acum 4 ore
Celebrul miliardar american Warren Buffett, care a strâns o avere personală de 150 de miliarde de dolari, s-a exprimat împotriva creării unei dinastii bogate” şi a numit trei administratori independenţi pentru a-i supraveghea filantropia şi a donat

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°