Alexandra Stan trăieşte în continuare o dramă. E "condamnată" să-şi amâne proiectele muzicale din cauza repercusiunilor bătăii primite de la impresarul său. Despre starea ei fizică şi psihică ne-a vorbit chiar avocatul artistei.
Va dura mult până când va reveni pe scenă. Evenimentele din ultima perioadă i-au marcat viaţa Alexandrei Stan, care se pare că nu e încă în stare să o ia de la capăt sau să continue cariera muzicală. Avocatul cântăreţei le-a dezvăluit reporterilor "ring" situaţia critică în care se află clienta lui. "Alexandra nu a intrat într-un ritm normal. Ea e încă în perioada de recuperare şi va mai dura ceva până când se va reface, astfel încât să-şi poată face apariţia în public. Proiectele sunt în continuare, nu le neglijează, însă mai are nevoie de repaus şi de recuperare. (...) Uşor nu i-a fost", ne-a declarat avocatul Alexandrei. Artista avea însă cu totul alte planuri la ieşirea din spital: "O să stau câteva zile, mă relaxez, după care trebuie să mă apuc de treabă, să intru în studio, că a venit vara".
Audieri zilnice şi probe noi în dosar
În ceea ce priveşte soarta lui Marcel Prodan, se pare că dosarul în care e acuzat pentru şantaj creşte de la zi la zi. Avocatul victimei susţine că procurorii DNA lucrează din greu la acest caz. "A fost citat o singură dată la Parchet, când s-a prevalat la dreptul la tăcere. Cercetările se desfăşoară în continuare. El poate să declare ce vrea sau poate să nu declare nimic, asta nu înseamnă că ne oprim în acest punct. Cu fiecare zi ce trece sunt lucruri noi în dosar pentru că cercetările evoluează. Nu stăm pe loc. Pot spune că se administrează probe, se audiază martori şi toţi cei care au cunoştinţă despre situaţia de fapt şi înscrisuri", ne-a spus avocatul.
Încă nu s-a dezis de casa de producţie a lui Marcel
Scandalul cu fostul ei impr