Bucureştenii vor avea începând de miercuri trei noi puncte pentru eliberarea paşapoartelor electronice. Potrivit Prefecturii Capitalei, locaţiile vor fi deschise în sectoarele 1, 5 şi 6.
Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple va avea următoarele locaţii: în Piaţa Amzei nr. 13 (sectorul 1), str. Constantin Miculescu nr. 14-16 (sectorul 5), şos. Virtuţii nr. 1-3 (sectorul 6). Punctele de lucru vor funcţiona zilnic, de luni până vineri, între orele 8,30 - 16,30.
În Piaţa Amzei nr. 13 vor funcţiona şase ghişee pentru primirea cererilor, două ghişee pentru eliberarea paşapoartelor şi unul de relaţii cu publicul, conform Agerpres. În str. Constantin Miculescu nr. 14-16 şi în şos. Virtuţii nr. 1-3 câte un ghişeu pentru primirea cererilor de eliberare a paşapoartelor, la care se va efectua şi eliberarea acestora.
Începând cu 3 iulie, ghişeele de primire pentru eliberarea paşapoartelor din str. Nicolae Iorga nr. 27 (sectorul 1) îşi încetează activitatea, rămânând deschis doar un ghişeu pentru eliberarea paşapoartelor pentru care au fost depuse cereri anterior acestei date.
Bucureştenii vor avea începând de miercuri trei noi puncte pentru eliberarea paşapoartelor electronice. Potrivit Prefecturii Capitalei, locaţiile vor fi deschise în sectoarele 1, 5 şi 6.
Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple va avea următoarele locaţii: în Piaţa Amzei nr. 13 (sectorul 1), str. Constantin Miculescu nr. 14-16 (sectorul 5), şos. Virtuţii nr. 1-3 (sectorul 6). Punctele de lucru vor funcţiona zilnic, de luni până vineri, între orele 8,30 - 16,30.
În Piaţa Amzei nr. 13 vor funcţiona şase ghişee pentru primirea cererilor, două ghişee pentru eliberarea paşapoartelor şi unul de relaţii cu publicul, conform Agerpres. În str. Constantin Miculescu nr. 14-16 şi în şos.