Portarul român Bogdan Lobonţ şi-a prelungit contractul cu echipa AS Roma pentru încă trei sezoane, până la 30 iunie 2016, potrivit Mediafax.
Contractul lui Lobonţ cu AS Roma se încheiase duminică, iar în presa italiană au apărut informaţii despre o posibilă achiziţie a portarului român de către clubul Beşiktaş Istanbul, care i-ar fi oferit un salariu stagional de 800.000 de euro. Totuşi românul a ales să rămâne alături de gruparea romană încă trei ani.
Bogdan Lobonţ, în vârstă de 35 de ani, a fost achiziţionat de AS Roma în 2009 de la Dinamo Bucureşti. Lobonţ, care va avea 38 de ani când îi va expira noul contract, şi-ar putea încheia cariera la clubul roman.
Beşiktaş Istanbul a fost eliminată din ediţia din sezonul următor a Ligii Europa, de către UEFA, pe fondul unor acuzaţii de corupţie.
Citeşte şi AS Roma, interesată de jucătorul Stelei, Iasmin Latovlevici