FC Braşov a fost învinsă aseară de către campioana Bosniei, FK Zeleznicar Sarajevo, scor 0-1 (0-0) în al doilea meci de pregătire disputat la Toplice.
“Stegarii” au evoluat excelent în mare parte din timpul jocului, ratând în primul mitan ocazii importante la poarta bosniecilor prin Machado şi Santos. În partea a doua, cei de la Sarajevo au desenat un eficient contraatac care a dus la stabilirea scorului final încă din minutul 69, după o ocazie semnificativă a lui Iulian Popa.
În minutul 78 s-a evidenţiat frustrarea produsă de scor, astfel că arbitrul a fost nevoit să arate două cartonaşe roşii de-o parte şi de cealaltă, eliminatul echipei noastre fiind Georgian Păun.
“Am întâlnit campioana Bosniei, pe care am dominat-o în mare parte din joc, dar o greşeală ne-a costat în cele din urmă. Nu pot înţelege, însă, gestul lui Păun de la eliminare. Ne bucurăm că nu avem jucători accidentaţi, Marinescu a suferit doar o uşoară întindere. Important este ca la finalul turneului să avem cristalizată cea mai bună formulă de joc cu care să abordăm campionatul” a declarat pentru site-ul oficial, Constantin Zotta.
FC Braşov – FK Zeleznicar Sarajevo 0-1 (0-0)
FC Braşov (I): Marinescu (Iacob) – Străuț, Machado, Potecu, Ionescu – Tătar, Santos, Enceanu, Dumbravă – Dias – Buga.
FC Braşov (II): Iacob (Mutu) – Vagner, Oltean, Dârstar, Serginho – Păun, Madeira, Mateiu, Popa – Danquah, Fonseca.
Marţi, antrenorul “stegarilor” Adrian Szabo a programat un singur antrenament, la care nu va participa portarul Antrei Marinescu, ca urmare a întinderii suferite în ultimul meci.
FC Braşov a fost învinsă aseară de către campioana Bosniei, FK Zeleznicar Sarajevo, scor 0-1 (0-0) în al doilea meci de pregătire disputat la Toplice.
“Stegarii” au evoluat excelent în mare parte din timpul jocului, ratând în primul mitan ocazii importante la poarta bosniecil