Suntem de mult timp pe creasta unui val demografic – el nu devine mai slab cu trecerea timpului ci dimpotrivă. Din 1987 numărul nou-născuţilor din România este în continuă scădere, an după an. În 2012 s-au născut de două ori mai puţini copii decât acum douăzeci şi cinci de ani.

Să plasăm informaţia în context:

În oricare din deceniile şase, şapte, opt sau nouă ale secolului trecut s-au născut între 3,6 şi 4,1 milioane de copii în România.

În anii ’90 numărul nou-născuţilor a scăzut la 2,5 milioane.

Deceniul trecut: 2,2 milioane.

Pe baza datelor disponibile, e greu de crezut că în acest deceniu vor fi mai mulţi de 1,9 milioane.

Probabil că îţi spui: “OK, o fi interesant pentru sociologi, dar pe mine genul ăsta de lucruri nu mă afectează.”

Permite-mi să-ţi sugerez că indiferent în ce domeniu lucrezi, dacă vei fi în România în anii următori vei simţi şi tu coborârea demografică pe tobogan. De fapt, deja o simţi! Câteva exemple:

1. Dacă publicul-ţintă al domeniului în care lucrezi este compus din oamenii cu vârsta între 30 şi 50 de ani, vin ani grei şi foarte grei. Numărul lor se reduce treptat şi sigur – lupta pentru banii consumatorului va fi mai intensă, pentru că cererea este în continuă scădere.

1b. Toate industriile care deservesc copiii şi adolescenţii se restrâng şi se vor restrânge. De exemplu, există acum mai puţini copii români în vârstă de 6 ani decât în orice an de la al doilea război mondial încoace.

2. Părăsirea de către profesori a sistemului de învăţământ nu este şi nu va mai fi percepută drept o criză: se va considera că oricum sunt prea mulţi. Puterea sindicatelor din domeniu şi importanţa temei învăţământului de stat vor suferi o ajustare drastică.

2b. Nu este exclus ca, precum în cazul scandalurilor anuale privind înscrierea la grădiniţe, statul să subestimeze excesiv nevoia pentru servicii