Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria angajează avocat în procesul cu Curtea de Conturi. Edilul local promite că va proceda la fel şi în cazul litigiului cu AgroComplex Lunca

Publicat in News Pascani, marți 2 iulie 2013 ·

Primăria Paşcnai va fi reprezentată de o casă de avocatură în procesul pe care îl are la Curtea de Apel Iaşi cu Camera de Conturi a României, Curtea de Conturi Iaşi. Consilierii locali au aprobat în şedinţa de la finalul lunii iunie proiectul iniţiat de primarul Dumitru Pantazi. Procesul a apărut după ce autoritatea locală a contestat în instanţă decizia Curţii de Conturi din data de 3 Septembrie 2012 şi a raportului final din data de 20 Martie 2013.

Necesitatea angajării unei firme de avocatură se impune, potrivit secretarului Mircea Zuzan, deoarece Compartimentul Juridic din cadrul Primdăriei are un volum foarte mare de lucru, pe rolul instanţelor fiind aproximativ 500 de dosare."Acest proces este unul complex. Necesită un volum mare de muncă, fapt pentru care se impune achiziţionarea unui serviciu de consultanţă şi reprezentare juridică. La volumul de muncă din Compartimentul Juridic ar trebuie să existe minim 5 jurişti. Noi avem doar doi", a subliniat MIrcea Zuzan.

Decizia Curţii de Conturi are legătură cu controlul din anul 2010. În prcesul verbal se impuneau recuperarea unor sume de bani, în urma prejudicierii bugetului local. Există varianta ca decizia să vizeze şi activitatea actualului executiv local, însă ultimile decizii nu au fost aduse la cunoştiinţa consilierilor.

În conferinţa de presă organizată de primarul Dumitru Pantazi, după şedinţa din data de 30 Iunie, acesta a fost întrebat dacă va proceda la fel şi în cazul procesului pe care Primăria la intentat AgroComplex Lunca SA, ce aparţine familiei sale."Voi proceda la fel. O să vin în faţa consilierilor cu un proiect pentru desemnarea unei firme care să apere interesele Primăriei în litigiul cu AgroComplex Lunca", a declarat primarul.

AgroComplex Lunca SA a fost acționată în judecată de Primărie pentru o datorie de 2.200.040 de lei. Dosarul a fost depus

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum o ora
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 55 minute
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum o ora
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Alba: O persoană a căzut într-o râpă, după un accident cu un ATV / S-a declarat decesul

Mediafax acum o ora
„Secția de pompieri Aiud intervine in cooperare cu Salvamont Alba pentru salvarea unei persoane si acordarea primului ajutor medical in com. Râmeț, zona Valea Mănăstirii. Este vorba despre despre o persoană care ar fi căzut într-o râpă, in urma unui

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 4 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Simona Halep revine pe terenul de tenis, în cadrul turneului de la Iaşi

Mediafax acum o ora
Fanii Simonei Halep au un real motiv de bucurie. Sportiva din Constanța este gata să revină pe terenul de tenis, la un meci demonstrativ care va avea loc la turneul de la Iași. Fostul lider WTA va intrat pe terenul din capitala Moldovei alături de A

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 5 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: „Vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare”

HotNews acum 3 ore
Claudiu Târziu a lansat „Acţiunea Conservatoare”, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR, motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune îşi „as

O tânără l-a înjunghiat pe concubinul mamei în urma unui conflict

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă Incident grav în Cenad, județul Timiș, unde o tânără de 19 ani l-a înjunghiat pe concubinul mamei, un bărbat în vârstă de 73 de ani. „La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii Secției 11 Rurale Sânnicolau Mare au fost se

Vremea

București
acum

25°
dum.

14°/29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/28°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

22°
dum.

15°/26°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

10°/27°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°