Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am trăit s-o vedem şi pe asta: Cioacă înfundă puşcăria!

Publicat in Libertatea, miercuri 3 iulie 2013 · ·

Laţul se strânge din ce în ce mai tare în jurul Cristian Cioacă, fostul poliţist care, la o primă strigare, s-a ales, de ieri, cu ceva mai bine de două decenii de puşcărie, pentru că a omorât-o pe soţia sa, avocata Elodia Ghinescu. Un caz greu atât pentru judiciarişti, cât şi pentru procurori, un dosar-şcoală pentru generaţiile viitoare de anchetatori la care, timp de şase ani, au lucrat câteva zeci de persoane din patru instituţii pentru a-l putea dovedi pe ofiţerul criminal.

La aproape şase ani de la dispariţia misterioasă a avocatei Elodia Ghinescu, despre care nu se mai ştie nimic din noaptea de 29 spre 30 august 2007, soţul acesteia, Cristian Cioacă, şi-a primit condamnarea de 22 de ani de închisoare. Fireşte, fostul poliţist neagă, aşa cum a făcut-o din primul moment al anchetei, orice amestec în dispariţia soţiei sale şi cu atât mai mult în uciderea acesteia de care este acuzat.

Începutul nebuniei a ceea ce avea să îmbrace formele unui fenomen naţional a fost punctat chiar de Cioacă, pe vremea aceea poliţist la Secţia 2 Braşov. La cinci zile de la momentul în care Elodia nu a mai venit acasă, omul legii a reclamat, târziu au spus anchetatorii, chiar la el la serviciu, dispariţia femeii.

Dosarul înregistrat iniţial ca dispariţie s-a transformat într-unul de omor datorită descoperirii unor probe care- l incriminau pe ofiţer: sânge pe tocul pistoului din dotare, pe uniforma sa aruncată într-o râpă din judeţul Braşov, în portbagajul maşinii poliţistului şi alte câteva picături de sânge descoperite în apartamentul conjugal al cuplului Cioacă - Ghinescu.

Indiciile i-au dus pe anchetatori la ipoteza unui omor urmat de tranşarea cadavrului! A urmat un soi de joc de-a şoarecele şi pisica, în care poliţişti şi procurori, ajutaţi de zeci de jandarmi şi pompieri, au răscolit râpele şi lacurile din judeţele Braşov şi Piteşti, în speranţa că femeia va fi

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 11 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°